Gabriel Rus

Gabriel Rus, tânărul condamnat la 5 ani și 2 luni de închisoare de către Curtea de Apel Cluj, în urma producerii unui accident mortal, nu se lasă împiedicat de gratii. Acesta candidează pentru un loc în Consiliul Local Târlișua, ca și independent, transmite bistriteanul.ro.

Are 26 de ani și anul trecut a fost condamnat la 5 ani de închisoare, după ce a provocat un accident mortal în 2017. Gabriel Rus, din Târlișua, a primit o pedeapsă ”record”, comparativ cu pedepsele care se dau în astfel de situații.

Tânărul a explicat că regretă cele făcute și, se pare, gratiile nu îl împiedică să-și facă planuri de viitor. Acesta candidează, ca independent, la un fotoliul în consiliul local al comunei natale, Târlișua.

Cazul e unic în județ, dar nu în țară.

Deși arestat, Gabriel Rus, și-a depus candidatura pentru Consiliul Local Târlișua (Candidat Independent). Acesta nu aspiră la funcția de Primar și crede cu desăvârșire că poate face la fel de multe pentru comunitatea din care face parte și dintr-o altă funcție. Acesta este iubit și apreciat de cunoscuții lui, are mulți susținători și postaci pe site-urile de socializare, care îl susțin necondiționat și cred în el și în munca lui depusă până acum pentru comunitatea sa. Gabriel este încă deținut în penitenciar, urmând să se libereze în luna Octombrie a acestui an. Chiar și primarul comunei Târlișua are numai cuvinte de laudă la adresa lui Rus, enumerând câteva dintre acțiunile lui într-o caracterizare oficială înaintată către judecătorie. De asemenea, și alți primari, culte religioase, ONG-uri, au înaintat astfel de caracterizări în favoarea lui Rus” a transmis echipa de campanie a lui Gabriel Rus.

Tânărul este cunoscut în comunitatea sa ca și fondatorul Asociației ”Ținutul Haiducilor Târlișua”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.