Zsolt este un tânăr șofer, domiciliat în localitatea clujeană Vlaha, comuna Săvădisla, fiind însoțit la I.M.L. Cluj de un unchi care-l ajută să îndeplinească formalitățile necesare consultului. Își masează, în răstimpuri, pometele, semn că are dureri intense în locul respectiv. Mărturisește, privindu-mă direct în ochi, că în weekend-ul trecut a fost bătut, fără vreun motiv, în Căminul Cultural Săvădisla, la spartul balului, după ce la rândul său participase la botezul nepotului desfășurat într-un local vecin. Se pare că prezența sa la balul de strângere de fonduri pentru sărbătoarea „Fiii satului” l-a deranjat pe un tânăr, de profesie agent de pază, care l-a transformat într-un sac de box!
Amabil, tânărul mărturisește că în dimineața zilei de duminică, 7 aprilie, pe la ora cinci, se afla după o noapte de chef într-un local, situat în vecini de Căminul cultural din Săvădisla, unde avusese loc botezul nepoțelului său. La un moment dat s-a hotărât ca împreună cu doi-trei participanți la botez să viziteze și balul de la cămin, aflat și el la final, unde avea loc o acțiune de strângere de fonduri pentru serbarea „Fiii satului Săvădisla”. Așa că a intrat în cămin, unde a mai băut ceva, preferând să mai rămână puțin și după ce însoțitorii l-au părăsit și au plecat la casele lor. Povestește, în continuare, Zsolt: „La un moment dat a venit la mine băiatul ăsta, care din câte am înțeles e agent de pază la o firmă, dar cred că aici era în calitate de localnic, pentru că știu că are locuința și familia într-un sat vecin. La plecare, m-a așteptat afară din cămin și m-a luat în primire, întrebându-mă ce-am căutat aici. Eu i-am spus că nu mă poate nimeni împiedica să umblu liber prin sat iar acesta, drept răspuns, mi-a ars rapid un pumn. Am căzut la pământ, ca fulgerat – și n-am mai știut nimic de mine câteva minute. Apoi, după ce m-am ridicat cumva, am plecat de acolo și ajuns acasă am constatat că pe lângă umflătura de la pomete individul îmi scosese și o măsea, dintr-un pum”! Mărturisește apoi că nu s-a prezentat deocamdată la medic, preferând să suporte durerile, însă a venit într-un suflet la I.M.L. Cluj, așa cum m-au sfătuit polițiștii din sat. Nu-și încheie bine fraza și tânărul este poftit în cabinet, de unde se întoarce, după câteva minute, cu un certificat în care legiștii i-au recomandat între 7 și 8 zile de îngrijiri medicale, fiind îndrumat să-și facă un consult amănunțit și la o clinică specializată. Apoi părăsește, însoțit de unchi, instituția. După doar câteva zile, însă, spre marea mea surpriză, acesta apare din nou la I.M.L. – de data aceasta însoțit de fratele său. Mărturisește că a urmat sfatul legiștilor clujeni și s-a prezentat la Clinica de Chirurgie Maxilofacială, unde i-a fost descoperită o fractură de pomete. Oferă medicilor hârtia doveditoare și se întoarce cu un certificat “îmbunătățit”, de 17 – 18 zile de îngrijiri.
Punctul de vedere al I.P.J.Cluj
“În cauză a fost deschis dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. E vorba de un conflict spontat, izbucnit între cei doi. Se fac cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor care au dus la comiterea faptei”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.