Un tânăr de 25 de ani şi-a ucis tatăl, după ce, în urma unui conflict spontan, cei doi au ajuns să se atace cu cuțitele. Scenele de groază au loc marți seara într-un bloc din Oradea.

Din informațiile presei locale, cei doi s-au certat, s-au luat la bătaie și în final s-au înjunghiat cu cuțite. „Amândoi prezintă leziuni prin înjunghiere”, spun surse din anchetă citate de ebihoreanul.ro.

La faţa locului au ajuns mai multe autospeciale ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor şi de la SMURD, iar echipajele medicale le-au acordat ajutor medical ambelor victime. Însă, tatăl agresorului s-a stins la spital după câteva ore.

Potrivit informațiilor furnizate de observatornews.ro, ca să scape din mâinile fiului, tatăl s-ar fi aruncat de la etaj.

Tânărul de 25 de ani este acum internat pe secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean din Oradea, cu mai multe plăgi înjunghiate. Imediat după ce starea lui se va îmbunătăţi, acesta va răspunde în faţa legii pentru uciderea propriului părinte.

Citește și: Exproprieri de peste un miliard de lei pentru construirea Centurii Metropolitane a Clujului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.