Accidentul mortal a avut loc la o stână de animale, cu o armă deținută legal, potrivit Inspectoratulului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Tânărul de 34 de ani ar fi murit pe loc
Poliţia Oraşului Baia de Arieş a fost sesizată, sâmbătă, în jurul orei 9, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la o stână de animale de pe raza comunei Poşaga, un bărbat a decedat, informează sursa citată.

„La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare, formată din poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică, arme, explozivi, substanţe periculoase şi criminalistic.

Din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 34 de ani, din comuna Poşaga, deţinător legal de armă de vânătoare, ar fi folosit arma, împrejurare în care, în mod accidental, ar fi suferit leziuni, la nivelul capului, produse prin împuşcare”, arată oamenii legii.

IPJ Alba precizează că cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, precum şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment.

Citește și: În 2 ani dintr-o unitate militară din Dej a ”picurat” peste 30 milioane de euro pe cauciucuri și rații de luptă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.