Maycon Salustiano Silva, 25 de ani, a fost arestat și acuzat de omucidere și de posesie ilegală a unei arme. El este, de asemenea, acuzat de violență în familie.

Autoritățile spun că bărbatul a băut alcool și a fumat marijuana înainte de a-și ucide fiul în dimineața de miercuri. El se certase cu soția lui, Jennifer, în casa din Luziania, Brazilia, acolo unde locuiau împreună.

După ce femeia a refuzat să întrețină relații sexuale cu el, Maycon s-a întins după pistolul care a fost găsit ascuns în spatele canapelei, potrivit mirror.co.uk.

Copilul, pe nume Michel, a fost declarat mort la spital la două ore după ce tatăl lui l-a împușcat. Bărbatul a declarat poliției că nu își aduce aminte nimic din cele întâmplate.

„Credem că suspectul, într-un moment de furie că nu a primit ce a vrut, a împușcat copilul de la distanță mică, punându-i pistolul în piept. Mama bebelușului a raportat că soțul ei a trezit-o pentru că voia să facă sex cu ea. Ea i-a spus bărbatului că este obosită și nu vrea. Aparent el a devenit iritat și a abuzat-o fizic în cearta care a urmat”, a spus detectivul care se ocupă de caz, Daniel Martins Ferreira.

La început Maycon a amenințat-o pe Jennifer că o omoară. Ea și-a rugat soțul să rămână calm, dar el a devenit din ce în ce mai furios.

Vecinii au auzit țipetele femeii în jurul orei 1.30 dimineață și au chemat poliția, dar ofițerii au spus că nu au identificat casa din care veneau țipetele și și-au oprit căutarea.

Cuplul era împreună de patru ani și a fost descris ca un cuplu ideal. Mama bebelușului a fost chestionată de autorități și lăsată în libertate.

Sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.