Un taximetrist român a fost ucis miercuri seară în fața unei școli dintr-o suburbie a Londrei. Poliția crede că ucigașul este un client care a solicitat un taxi printr-o aplicație.

Gabriel Bringye, de 37 de ani, a fost descoperit de un şofer de autobuz care observase că nu mișcă și care a alarmat autoritățile. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul. Bărbatul fusese înjunghiat.

Potrivit Evening Standard, Gabriel, care locuia de 13 ani în Marea Britanie, urma să se căsătorească anul acesta.

Un prieten a declarat pentru presa britanică: „Este o tragedie îngrozitoare. A fost cea mai amabilă și mai blândă ființă umană pe care puteai să o întâlnești. Nu ar fi făcut rău unei insecte. Suntem cu toții șocați”.

Inspectorul șef Treena Fleming, care coordonează forțele de poliție din zona respectivă, a declarat: „Detectivii lucrează din greu pentru a afla ce s-a întâmplat.”

Inspectorul șef Neil John, care conduce ancheta în acest caz, a declarat: „Suntem încă în primele etape ale anchetei și încercăm să stabilim ce s-a întâmplat miercuri seara și motivul acestui atac. Gabriel, care lucra ca taximetrist privat, a fost atacat în interiorul mașinii sale. Trebuie să știm de ce era acolo și cine a mai fost cu el.”, conform Digi24.

Citește și: Studentul accidentat la Wonderland s-a înțeles cu patronul Mârza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.