Aseară, în municipiul Dej a avut loc un accident de circulație provocat de un TIR din Polonia care a izbit din plin un autoturism parcat pe marginea străzii.

Potrivit dej24.ro, conducătorul unui autotren înmatriculat în Polonia, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca, ajuns pe strada Ion Pop Reteganu din Dej, din cauze încă necunoscute, a derapat, a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un autoturism parcat regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, mașina care aparține unui bărbat din Brașov a intrat într-un stâlp de beton pe care l-a rupt.

La aproximativ 10 minute după producerea accidentului, din cauza neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil umed, un alt autoturism, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca, cel mai probabil surprins de autotrenul aflat pe contrasens, a derapat, s-a izbit de bordura de pe marginea drumului, intrând ulterior în decor.

Din fericire, cele două accidente nu s-au soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale uriașe.

La fața locului au intervenit polițiștii dejeni, care au demarat cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii celor două accidente.

În scurt timp, la fața locului a intervenit și un echipaj de la compania de electricitate pentru a evalua pagubele produse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.