Cea mai fantastică evadare dintr-o colonie de muncă din timpul regimului comunist, a avut loc la 6 iunie 1953. Atunci, un număr de 14 deținuti care lucrau la mina de plumb Cavnic au reuțit să fugă.

Mai extraordinar, si de neinteles pentru Securitate, a fost ca in aceeasi zi, cu cateva ore mai devreme, trei detinuti de la mina Valea Nistrului au reusit si ei sa evadeze. Evadarea de la Cavnic este spectaculoasa si prin faptul ca unii dintre evadati au reusit sa reziste in libertate cateva luni.

Ideea unei evadari a apartinut unui grup de detinuti care lucrau la Baia Sprie. Cand aproape intregul plan era gata, au fost mutati la mina Cavnic. Aici au reluat planurile de scapare cooptand si noi membri in grup.

Evadarea s-a produs la iesirea din mina, la statia Rainer. Cei 14 s-au imbarcat in doua corfe. Primii sase, aflati in prima corfa, i-au imobilizat pe gardianul si pe muncitorul civil care pazeau iesirea. Reusind sa depaseasca acest obstacol, au urcat pe niste scari si au iesit in padurea care inconjura lagarul. Desi isi propusesera sa fuga in grup, dupa evadare nu s-au mai gasit, asa incat de unul singur, sau in grupuri mai mici, au incercat sa se indeparteze cat mai mult de colonia de munca.

Cardul de masa Up Dejun vine cu cost 0 si discount de pana la 50% la principalele categorii de produse si servicii de care afacerea ta are nevoie. Obtine oferta AICI!

Detinutii care au evadat

* Fratii Ion si Gheorghe Branzaru, tarani din Vrancea, participanti la rascoalele taranesti, membri ai organizatiei „Vlad Tepes II”
Alexandru Ciocalteu, absolvent al Facultatii de Drept din Bucuresti, condamnat la 22 de ani de inchisoare in procesul de spionaj intentat Nuntiaturii Vaticanului
* Constantin (Titi) Cosereanu, elev la Scoala Militara, arestat sub invinuirea de „spionaj” in favoarea americanilor, condamnat la 25 de ani munca silnica
* Fratii Ion si Simion Cojocaru, tarani din Barsestin Vrancea, participanti la rascoalele taranesti, arestati in lotul „Vlad Tepes II”
Dr. Miltiade Ionescu, sef de promotie la Facultatea de Medicina, condamnat la 15 ani munca silnica pentru „organizatie subversiva”
* Dr. Paul Iovanescu, condamnat, in acelasi lot cu dr. Miltiade Ionescu, la 15 ani munca silnica pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”
* Ion Pantazi, condamnat la 5 ani pentru tentativa de trecere a frontierei
* Ion Ioanid, condamnat la 20 de ani de munca silnica pentru „crima de inalta tradare”
* Mircea Vueric, mecanic, condamnat la 6 ani inchisoare corectionala pentru trecere frauduloasa a frontierei

Li s-au alaturat chiar in ziua evadarii Ghita Chiper (condamnat la 7 ani inchisoare pentru trecere frauduloasa a frontierei) si Titi Spanu, croitor (condamnat la munca silnica pe viata pentru „favorizarea infractiunii”)


Cum au fost prinsi

Dr. Miltiade Ionescu si Paul Iovanescu au fost prinsi a doua zi dimineata, din cauza faptului ca Ionescu suferea de inima si nu a rezistat efortului, neputand sa se departeze prea mult de mina – au fost dusi la Securitatea din Baia Mare.

Ion Pantazi a plecat in directia Baia Mare, a fost gazduit pentru o zi de un activist de partid din Baia Mare, dar nu dupa patru zile a fost prins cand parasea orasul Baia Mare si dus la Securitatea din Baia Mare.

Ducu Ciocalteau, Simion Cojocaru, Ghita Brinzaru, Colea Ungureanu, Ghita Chiper, Titi Spinu, constituind grupul cel mai numeros, au reusit sa iasa din incercuirea securitatii, si au mers aproximativ 10 zile in mars fortat. Insa dintr-o eroare de orientare au mers prea mult spre nord, trecand in URSS. Incercand sa se intoarca in Romania, au fost somati de granicerii romani, arestati si predati Securitatii care i-a transferat la Baia Mare.

Ion Branzaru nu a reusit sa iasa din cercul creat de Securitate timp de trei saptamani, fiind ajutat de un baci de la o stana. A pornit apoi spre Vrancea, unde a ajuns dupa aproape o luna. A fost tradat de un var al sau si arestat de Securitate care l-a trimis la Baia Mare. Ion Cojocaru, Ion Ioanid, Titi Cosereanu, Mircea Vueric s-au indreptat spre Bucovina, prin muntii Maramuresului, muntii Tiblesului.

In a paisprezecea a zi de la evadare, Ioanid si Cosereanu se pierd de ceilalti doi colegi si hotarasc sa gaseasca o modalitatea de a ajunge la Bucuresti. Cu ajutorul unei preot din Iacobeni, au urcat intr-un tren spre Bucuresti, in 24 iunie 1953, 18 zile dupa evadare.
Aventurile celor doi in Bucurestiul impanzit de Securitate, dar si de tinerii din toate tarile participanti la „Festivalul Mondial al Tineretului” sunt pagini dintr-un roman de aventuri. Prieteni si cunostinte i-au ascuns si le-au oferit sprijin. Au stat ascunsi in diverse case, au mers pe strazi si au intrat in dialog cu participantii la festival, mergand chiar la strand!. Ioanid s-a angajat chiar pe un santier la Dragasani, timp de cateva saptamani.

La 13 septembrie 1953 Ioanid era arestat din Bucuresti, Cosereanu fiind arestat cu cateva zile mai devreme. Anchetati la Securitatea din Calea Rahovei, au fost trimisi apoi Securitatea din Baia Mare unde se afla tot grupul „evadatilor”, iar de aici la penitenciarul din Oradea. Mircea Vueric a fost si el prins langa trecatoarea Ghimes-Palanca, dupa ce se pierduse de Ion Cojocaru.

Ancheta si procesul

Pe masura ce erau prinsi, evadatii au fost adusi la Securitatea din Baia Mare. In septembrie au fost mutati in penitenciarul Oradea. In timpul anchetei unui dintre „evadati” a cedat si a facut marturisiri complete, astfel incat condamnarea a fost o simpla formalitate, chiar daca Ducu Ciocalteau si-a retractat multe din declaratiile date in ancheta.

Cele mai mari condamnari le-au primit Ion Ioanid, Ion Pantazi si Titi Cosereanu. Spre exemplu, Ioanid a fost condamnat la 8 ani pentru organizatie politica in inchisoare, 1 an pentru evadare, 5 ani pentru intrebuintare de explozibil. In final 11 ani (i se adaugasera 3 ani pentru circumstante agravante).

Ing. Georgescu-Topuslau, considerat unul dintre complici la evadare, a fost condamnat la 1 an inchisoare. „Punctul meu de vedere, la care tin mult de tot, este ca aceasta evadare nu a fost o goana dupa recapatarea libertatii. Pentru ca lagarul mare care era afara nu putea sa ne ofere ceea ce ne mobiliza si ne preocupa pe noi. Sensul si substratul acestei evadari a fost altul: am vrut si noi o data, in teroarea si-n spaima aceea care domnea peste tot, mai ales in inchisoare, sa demonstram ca totusi nici acest ermetism comunist nu este chiar total.
Aceasta evadare era mai mult o actiune de protest, decat redobandirea libertatii, pentru ca si asa stiam ca nu vom putea face mare lucru cu libertatea. Credeam ca vom fi prinsi, dar ne-am asumat in mod deliberat si constient tot ce trebuia sa urmeze, toate consecintele, si chiar scontam pe lucruri foarte grave si definitive, chiar ca, prinsi fiind, ne-ar putea executa. Ceea ce nu… nu era asa, exagerat”, a relatat mai tarziu Miltiade Ionescu.

Calvarul de dupa evadare

„In zilele urmatoare evadarii, ofiterii si paznicii gardieni, plini de furie si turbati, si-au pierdut stapanirea de sine, aplicand impotriva noastra masuri de un barbarism, de o duritate si de o ferocitate rare. Suspectii banuiti de tainuire au fost izolati, incarcerati, reducandu-li-se partial mancarea, iar la unii total.

Surprinzator, nimeni si niciodata nu a facut aluzii pentru incriminarea evadatilor, din cauza carora noi eram supusi acum masurilor drastice ordonate drept pedeapsa. Din contra, manifestam sentimente fratesti fata de cei care si-au primejduit viata. O informatie exploziva ne-a parvenit dintr-o sursa mai mult ca sigura (…) in legatura cu alte evadari de la minele Baia Sprie si Valea Nistrului, ce au avut loc concomitent cu cea de la Cavnic”, astfel a descris detinutul Cornel Onaca situatia de dupa evadare. (sursa documentare: memorialsighet.ro).

Sursa: ziare.com

Citește și: Vara cuțitelor lungi între liberali

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here