Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) atenţionează cetăţenii că, în această perioadă, au apărut tot mai multe persoane care pretind că sunt avocaţi, practicând servicii de consultanţă în mod ilegal. Tocmai de aceea, cetăţenii sunt sfătuiţi să verifice dacă persoanele de la care solicită informaţii sunt înscrise în Tabloul avocaţilor.
„Toleranţă zero faţă de practicarea fără drept a profesiei de avocat în mediul online”, este mesajul publicat, miercuri, pe site-ul UNBR.
„În contextul actual, în care anumite drepturi ale cetăţenilor sunt restrânse, apar probleme juridice noi şi complexe, dar şi un teren propice pentru fraude, inclusiv pentru avocatura falsă. Având în vedere că în perioada stării de urgenţă profesioniştii sunt obligaţi prin lege să comunice cu clienţii aproape exclusiv online sau prin telefon, iar identitatea persoanelor este mai greu de verificat, sunt promovate tot mai frecvent oferte de consultanţă juridică online venite din partea unor neavocaţi. UNBR atenţionează publicul să verifice pe site-ul www.unbr.ro dacă persoanele de la care solicită servicii de consultanţă juridică sunt avocaţi înscrişi în Tabloul Avocaţilor. Acolo vor găsi şi datele de contact ale avocaţilor, inclusiv email şi telefon, pentru a-i putea identifica şi a avea siguranţa unui serviciu oferit legal”, transmite UNBR, condusă de Traian Briciu.
Uniunea avertizează că va avea toleranţă zero faţă de cei care practică fără drept profesia de avocat, prin oferta de consultanţă juridică promovată în special în mediul online.
„Nicio societate comercială sau persoană fizică autorizată nu are dreptul să factureze consultanţa juridică, chiar dacă pretinde că provine de la un jurist. O serie de societăţi comerciale fără drept de a furniza consultanţă juridică încearcă să profite de această situaţie, în care oamenii sunt obligaţi să comunice aproape exclusiv prin mijloace electronice, şi să racoleze clientelă oferind şi consultanţă juridică pe lângă alte servicii”, transmite Uniunea.
În mesajul său, Traian Briciu atenţionează că au apărut foarte multe domenii online de consultanţă juridică, înregistrate pe persoană fizică, astfel încât deţinătorul acestor site-uri să nu poată fi identificat în registrele de evidenţă a numelor de domenii, întrucât datele personale sunt protejate de Regulamentul general privind protecţia datelor. Unele dintre aceste site-uri poartă nume de domeniu de natură să inducă în eroare deoarece folosesc termeni precum „juridic”, „legal”, „drept” uneori chiar „avocat”.
UNBR avertizează aceste firme care practică consultanţă juridică în mod ilegal să-şi retragă imediat oferta de consultanţă juridică. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
În plus, Uniunea anunţă că va începe o amplă campanie de identificare a acestor firme.
Sursa: monitoruljustitiei.ro