În octombrie 2017, viceprimarul Dan Tarcea anunţa că primăria nu va mai emite autorizaţii de construire în cartierul Bună Ziua, cartier ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară spectaculoasă, ceea ce a dus la o supraglomerare a traficului. Totuşi, odată cu noul an, primăria a început să elibereze din nou autorizaţii de construire în zonă, una dintre ele fiind pentru patronul de la Grand Hotel Italia.
După haosul imobiliar la care a fost şi ea părtaşă, Primăria Cluj-Napoca le-a dat o lovitură dezvoltatorilor: a sistat eliberarea autorizaţiilor de construire. Hotărârea vine după ce administraţia locală a dat deja numeroase autorizaţii pe o stradă unde traficul s-a sufocat şi încă nu a reuşit lărgirea ei, astfel că municipalitatea a decis toamna trecută să suspende temporar eliberarea de noi autorizaţii.
”În momentul de faţă nu se mai emite niciun fel de autorizaţie pe strada Bună Ziua pentru că este încărcată deja foarte mult şi până în momentul lărgirii străzii nu vom putea şi nu vom mai emite niciun fel de autorizaţie de construire. Cele care au autorizaţii îşi urmează cursul şi vor fi finalizate pentru că studiul de trafic care a fost făcut acolo a ţinut cont de acele autorizaţii de construire care au fost emise”, anunţa la acea vreme viceprimarul Dan Tarcea.
„Ţinem pe loc proiecte de aproape 300 de milioane de euro”, spunea recent primarul Emil Boc. Cel puţin două zone din Cluj se apropie de „limita roşie” a traficului, potrivit datelor de la primărie: Bună Ziua şi Borhanci. Gradul de utilizare a străzii Buna Ziua, principala arteră a celui mai nou cartier al oraşului, a trecut de 90%, semnala Nicolae Burnete, profesor la Universitatea Tehnică în cadrul departamentului de autovehicule rutiere şi transporturi şi membru nou în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a oraşului.
”Azi, avem 56 de proiecte imobiliare blocate, aflate în diverse stadii de analiză de circulaţie pentru că nu sunt alternative. Proiectele sunt din zonele critice: Borhanci, Soporului, Câmpului, Bună Ziua, adică zone în care se presupune să existe o legătură cu centura. Dacă nu se realizează conexiunea cu Centura Metropolitană a Clujului pur şi simplu nu poţi să desenezi arterele de circulaţie la complexele imobiliare, care presupun 100 – 200 – 300 de apartamente. Stăm cu ele blocate pentru că nu există soluţii de trafic. Pe celelalte artere se mai pot aproba, ca şi pe Bună Ziua, numai după ce va fi lărgită strada la 3 sau 4 benzi şi facem alternative. Până atunci stăm cu proiectele blocate. Clujul este blocat de Bucureşti pe câteva proiecte majore de infrastructură, care temperează dezvoltarea lui. Şi economică, şi imobiliară şi de trafic. Noi facem parkinguri, benzi dedicate pentru transport în comun, sensuri giratorii, încurajăm transportul în comun, cumpărăm mijloace de transport, dar centurile de ocolire ţin de guvern peste tot în lume”, spunea în octombrie primarul Emil Boc, citat de presa locală
Emil Boc, contrazis de avocatul Ciprian Păun
Au apărut reacţii publice la blocarea de proiecte imobiliare, pe care primăria le pune pe seama traficului tot mai dificil din oraş. Blocarea dezvoltărilor imobiliare duce la o creştere artificială a preţului locuinţelor, susţine avocatul Ciprian Păun, care a redat pe pagina sa de Facebook concluziile unor discuţii cu investitori. Asta în contextul în care oficialii primăriei vorbesc de zeci de proiecte blocate, pentru că nu există soluţii de trafic, iar Cluj-Napoca e cea mai scumpă piaţă rezidenţială din ţară, potrivit analizelor imobiliare.
”Cine îi dezinformează pe Primarul Municipiului şi pe Consilierii Locali? De ce nu scad preţurile apartamentelor? Săptămâna trecută (n.r. 20 noiembrie 2017), Clujul a fost vizitat de un grup important de investitori străini (din Germania). După discuţii cu dezvoltatori, arhitecţi şi urbanişti, am analizat stadiul actual al dezvoltării urbane în Cluj. Mi-au spus că blocarea proiectelor imobiliare datorită traficului local este o decizie greşită. La acest moment, toate oraşele mari (plus 400.000 de locuitori) sunt blocate la orele de vârf. Blocarea dezvoltărilor imobiliare duce la o creştere artificială a preţului locuinţelor. Astfel, oraşul trebuie ia o opţiune, anume să decidă între scăderea preţului locuinţelor (sau cel puţin oprirea creşterii) prin emiterea urgentă a autorizaţiilor de construcţie care sunt pendinte sau un trafic lejer – deziderat oricum utopic în anul 2017 oriunde în Europa. Mi-au explicat că blocarea dezvoltărilor imobiliare din Cluj a generat creşterea traficului , pentru că a dus la creşterea pieţelor imobiliare marginale (Floreşti, Baciu). Astfel, o dată cu scăderea eliberării numărului de autorizaţii de Construcţie în Cluj a explodat numărul autorizaţiilor de construcţie eliberate în Floreşti. Finalitatea? Drumul Cluj-Floreşti va fi SUPER aglomerat, iar zona Mănăştur Complet blocată în maxim 2 ani. Fluxul de trafic major de la ora 17-19 este generat de linia de circulaţie Mărăşti-Mănăştur. Centura Metropolitană va ajuta , dar nu va prelua fluxul de circulaţie spre Floreşti! Deci, în loc să dezvoltăm investiţiile imobiliare din Cluj, consolidăm dezvoltarea din comunele învecinate. Noul PUG a fost aprobat încorporând un studiu de trafic! Deci? Ce e cu acel studiu? A fost prost? Observaţiile sunt super-pertinente, dar cine stă să asculte? În Londra, la 7 apartamente noi construite se cere un loc de parcare! Pentru autoritatea locala important este sa se construiască pentru că traficul este oricum blocat. Iar doar traficul infernal va duce la folosirea mijloacelor de transport în comun”, susţine Păun.
Voilà: Clujul imobiliar se deblochează
Deşi problema traficului e pe departe de a fi rezolvată, Primăria Cluj-Napoca a început să emită din nou autorizaţii de construire în cartierul Bună Ziua, însă deocamdată au fost excluse autorizarea unor proiecte de ansambluri mari de blocuri.
Noua decizie vine odată cu începerea demersurilor pentru construcţia centurii metropolitane, însă toţi cei doritori să construiască, vor trebui să aibă studiile de circulaţie aprobate, urmând să fie analizate în Consiliul Local.
Primul norocos, patronul de la Grand Hotel Italia
Unul dintre cei care au obţinut autorizare de construcţie în cartierul Bună Ziua este administratorul Grand Hotel Italia, Simion Prunean care împreună cu soţia Stela Mariana va edifica o locuinţă semicolectivă pe strada Stefan Luchian nr. 20, imobil ce va avea doar subsol + parter + etaj.
O singură autorizaţie de construire a mai fost dată anul acesta în cartierul Bună Ziua, pe strada Arţarului nr. 37A, beneficiari fiind Petrică Stelian Barb şi soţia Lidia Barb. Autorizaţia prevede construirea unei case unifamiliale cu regim de înălţime parter + etaj.