Legea Bugetului 2021 a trecut în forma propusă de Guvern, fără amendamente din partea parlamentarilor. Această modalitate a stârnit o serie de nemulțumiri din partea opoziție dar și în cadrul alianței de guvernare PNL-USR-PLUS-UDMR. În această perioadă de criză economică și sanitară a scos  la iveala lipsurile unei administrații defectuoase din ultimii 30 de ani.

Sistemul educațional a ținut capul de afiș al lipsei implicării pertinente de până acum, știm foarte bine că majoritatea miniștrilor au dorit “revoluționarea” acestuia după bunul plac. În această perioadă, lipsa adaptării metodelor didactice secolului XXI, lipsa digitalizării și nu în ultimul rând luarea unor decizii pur și simplu impertinente în ceea ce privește educația elevilor în pandemie în România au făcut înconjurul lumii. 

Vorbim despre o generație care riscă să tragă povara deciziilor capetelor luminate privind educația în timpul pandemiei toată viața, aici pun accent pe generațiile care au fost și vor fi nevoite să susțină examenele finale în aceste condiții.

Revenind la subiectul articolului, din totalul bugetului Ministerului Educației, voi prezenta câți bani vor ajunge în județul Cluj și mai ales, unde.  

Bugetul Ministerului Educației 2021

Cu o creștere de 2,83% față de dezastrul petrecut în anul 2020, Ministerul Educației va primi în acest an 31.122.596 mii. În cele ce urmează vom prezenta, după cum am menționat anterior, câți bani va primi sistemul educațional din Cluj și cum vor fi alocați aceștia. Drept urmare, proiectele sunt finanțate din credite de angajament și credite bugetare. Pentru a înțelege mai bine terminologia, creditele angajament reprezintă limita maximă în cadrul căreia pot fi încheiate angajamentele legale în timpul anului bugetar. Credit bugetar, sumă aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele legale contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare. În acest caz, cele două tipuri de credit au aceeași valoare. Proiectele vor fi finanțate din Fondul Social European (FSE), bani nerambursabili și din bugetul de stat.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj, primește finanțare pentru șapte proiecte

ISJ Cluj

Proiectul 12178, curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED, finanțat din Fondul Social European, are un buget alocat de 9.590 mii lei dintre care 1.494 mii lei, finanțare națională. Acest proiect are ca scop reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare, început în anul 2019.

Proiectul 12598, Școala face diferența! Dintr-un total de 4.980 mii lei, 787 reprezintă finanțarea națională iar restul din Fondul Social European. Obiectivul proiectului vizează dezvoltarea și implementarea unor măsuri integrate în domeniul educației în vederea creșterii participării școlare și prevenirii/reducerii părăsirii timpurii a școlii.

Proiectul 12601, Predare pentru schimbare, finanțare externă nerambursabilă din FSE, 4.147 mii lei iar statul român alocă 694 mii lei. Obiectivul acestuia este de îmbunătățire a calității accesului echitabil la educație prin dezvoltarea competențelor didactice și profesionale pentru 300 de cadre didactice, personal de sprijin și 13 manageri școlari din școli defavorizate din județele Cluj și Hunedoara.

Proiectul 12602, Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest. Proiect finanțat cu 3.503 mii lei din partea FSE și 1.476 din partea statului. Acest proiect este adresat copiilor din școli defavorizate cu risc de abandon școlar, tinerilor și adulților care au renunțat la școală și vor să o reia precum și cadrelor didactice și specialiștilor care au nevoie de sprijin pentru a își adapta activitatea școlii la nevoile copiilor.

Proiectul 12859, Împreună pentru școală, împreună pentru viitor. Acest proiect primește 2.673 mii lei, dintre care 401 mii din partea statului român. Proiectul vizează diversificarea măsurilor de prevenție/intervenție împotriva părăsirii timpurii a școlii adresate copiilor/elevilor cu risc educațional crescut și cadrelor didactice din 5 unități școlare din județul Cluj.

Proiectul 12860, Servicii psiho-educaționale integrate de prevenție și reducerea abandonului școlar. Un buget alocat de 2.724 mii lei dintre care, 2.315 de la U.E. Proiectul vizează prevenția și reducerea abandonului școlar prin servicii psiho-educaționale integrate și sustenabile. 

Proiectul 12861, Schimbarea din educație începe cu fiecare. Acest proiect primește 58 mii lei, dintre care 8 mii provin din partea statului. Obiectivul acestuia este dezvoltarea capacității manageriale a celor 16 membri ai echipajelor manageriale și dezvoltarea competențelor generale și specifice pentru cele 104 cadre didactice și personal de sprijin din patru școli din Cluj.

Baza sportivă a CSS Viitorul va primi și anul acesta aproape, nimic

Studiul de fezabilitate pentru viitoarea bază de 6593,2 mp, de pe Strada Argeș din Cluj-Napoca a fost aprobat în anul 2009. A fost aprobată valoarea totală a proiectului în valoare de 23935 mii lei. În anul 2011, a fost aprobată suma de 16891 necesară deschiderea finanțării și practic începerea lucrărilor care urmau să dureze 24 de luni. Până la sfârșitul anului 2019, au fost acordați 4369 mii lei din valoarea totală a proiectului. Anul trecut a primit 100 mii lei, ca în acest an să fie alocată suma de 900 mii lei. Această bază de sport multifuncțională ar trebui să aibă în urma finalizării lucrărilor bazin de înot și parcare subterană. 

Noul corp al Bibliotecii Universitare Centrale “Lucian Blaga”, se lasă așteptat

Studiul de fezabilitate a fost aprobat în 2011, pentru cei 7435 mp care trebuiau să fie gata în 30 de luni. La sfârșitul anului 2020, din cei 27669 mii lei necesari extinderii corpului instituției, mai trebuiau alocați 23311 mii lei. Anul acesta, biblioteca va primi 6.000 mii lei. 

Universitatea Babeș-Bolyai, va primi bani pentru branșamente și racorduri

ACTRIS-UBB

Aleșii patriei nu au omis UBB, în acest an Facultatea de Matematică-Informatică va primi 1.092 mii lei pentru construirea unui imobil, mai exact pentru împrejmuire, branșamente și racorduri la utilități. Este vorba despre un studiu de fezabilitate aprobat în anul 2019, pentru un proiect de 4779,51 mp, cu o durată de realizare aprobată de 47 de luni în valoare de 29983 mii lei. Anul trecut pentru acest proiect au fost acordați 300 mii lei. 

UBB va mai primi 1.000 mii lei pentru un proiect cu titlu cel puțin pompos, dezvoltarea infrastructurii ACTRIS-UBB Cluj-Napoca cu scopul de a contribui la cercetarea pan-europeană privind compoziția atmosferei și schimburile climatice, din cadrul UBB. Acest proiect proiect a fost aprobat în anul 2020, are 388 mp, cu un timp de implementare de 42 de luni, în valoare de 23565 mii lei.

Citește și: Deputații clujeni lămuresc Legea Bugetului 2021, în ariile acestora de interes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.