Prețurile biletelor de avion pentru mai mult de 30 de destinații din Europa scad chiar și de trei ori din luna ianuarie, ajungând la mai puțin de 50 de euro pentru o călătorie dus-întors în orașe precum Roma, Paris, Londra sau Barcelona, potrivit unei analize realizate de un portal de turism Vola.ro.

Din ianuarie 2015 zburam mai ieftin la Londra, de exemplu, una dintre capitalele europene preferate de români, unde un zbor în luna decembrie costă peste 200 euro și poate depăși chiar 350 euro pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Din a doua jumătate a lunii ianuarie, însă, pot fi găsite bilete către capitala Marii Britanii la aproximativ 35 euro, conform informațiilor portalului de turism Vola.ro.

Spre Roma, o altă destinație căutată de turiștii români, prețul unui bilet în decembrie depășește 150 de euro și poate ajunge chiar la 300 euro în anumite intervale. În schimb, pentru lunile ianuarie sau februarie, biletele de avion dus-întors spre Roma vor avea prețuri de la 30 euro.

Alte destinații care vor avea prețuri de pâna la trei ori mai mici începând cu primele luni ale lui 2015 sunt Barcelona, Paris, Milano sau Treviso.

Practic, cele mai ieftine rute pentru perioada ianuarie-februarie sunt Timișoara — Milano (17 euro), Timișoara — Bari (18 euro), Timișoara — Bologna (23 euro), Timișoara — Treviso ( 24 euro), Cluj — Bologna (24 euro), București — Milano (26 euro), Timișoara — Frankfurt (28 euro), București — Bruxelles (28 euro), București — Oslo (28 euro), București — Roma (30 euro), București — Larnaca (30 euro), București — Perugia (33 euro), București — Londra (34 euro), București — Basel (39 euro), București — Cuneo (39 de euro) și București — Bologna (39 de euro).

‘Biletele au prețuri cu atât mai mici, cu cât se cumpăra mai din timp, adică cu cel puțin 1-2 luni în avans. Cei care merg la evenimente celebre ar trebui să cumpere biletele cu 4-5 luni în avans, pentru a găsi cele mai ieftine variante. Ca o medie, dacă achiziționezi biletele cu aproximativ două luni în avans, poți obține un tarif bun pentru aproape toate destinațiile’, a declarat Alina Dumitrescu, manager de agenție Vola.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.