Organizaţiile care asigură materialul complementar la raportul Comisiei Europene privind statul de drept sunt susţinute de fundaţia lui George Soros, a declarat vineri ziariştilor secretarul de stat în Ministerul ungar al Justiţiei, transmite MTI, citată de Rador.

Pál Völner a subliniat: Potrivit datelor existente, din cele 12 organizaţii care asigură materialul complementar la raportul Comisiei Europene, 11 sunt sprijinite de „organizaţiile lui Soros”.

În ultima perioadă cele 11 organizaţii au adoptat o atitudine antiguvernamentală, de exemplu în chestiunea privind migraţia sau „businessul închisorilor”.

De la formarea Guvernului Orbán, în 2010, Comisia Helsinki, de exemplu, „a primit de la Soros” drept sprijin aproximativ un miliard de forinţi, a spus oficialul ungar, care a mai precizat că funcţionarea acestor organizaţii este susţinută şi de Comisia Europeană, respectiv Ungaria este atacată chiar de Executivul de la Bruxelles în chestiunea privind migraţia şi statul de drept.

Potrivit secretarului de stat, „toate acestea apar în raport ca un fel de şantaj sau răzbunare”. „În raport sunt prezentate şi unele cazuri care au fost închise încă din 2014 de Ungaria în disputele care le-a avut cu Comisia Europeană”, a mai menţionat Völner.

Secretarul de stat în ministerul ungar al justiției a adăugat: „Raportul este inacceptabil, iar Uniunea Europeană ar trebui să analizeze, de ce un miliardar-speculant are voie să intre şi să iasă din biroul comisarilor europeni, de ce are voie să dea sfaturi în legătură cu finanţarea organizaţiilor societăţii civile sau despre ce fel de prevederi să fie aplicate în privinţa statului drept în ţările în care influenţa sa nu are efect din cauza forţelor creştin-conservatoare aflate la guvernare”.

Secretarul ungar de stat a fost întrebat de ziarişti, cum comentează faptul că postul naţional de radio din Germania a corectat ulterior articolul privind interviul realizat cu vicepreşedintele Parlamentului European, în care Katarina Barley a spus că trebuie înfometate din punct de vedere financiar acele ţări membre ale UE, cum ar fi Polonia şi Ungaria, în care încălcarea principiilor statului de drept nu se rezumă doar la cazuri izolate, ci este sistemică.

Potrivit postului naţional de radio din Germania, expresia „înfometare financiară” a fost folosită de vicepreşedintele PE în legătură cu premierul ungar, Viktor Orbán. La această remarcă Pál Völner a răspuns că „din gura unui german sună foarte nepotrivit când Polonia este ameninţată cu înfometare”. „Este o afirmaţie intolerabilă, este acelaşi lucru de parcă ar fi fost făcută orice altă afirmaţie antisemită”,a conchis Völner, care consideră că „Katarina Barley ar trebui să ia în calcul demisia sa”.

Sursa: G4Media

1 COMENTARIU

  1. Soros si restul israelitilor-comunisti anti-europeni vor sa DISTRUGA popoarele europene si cultura europeana prin inundarea Europei SUA Canada cu arabi africani pakistanezi din lumea a-3-a.

    Ungurii sunt un exemplu pentru toate popoarele europene care vor sa supravietuiasca si care NU vor sa fie exterminate prin colonizare masiva cu arabi africani pakistanezi.

    Bravo Ungaria ! Bravo Orban !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.