Ungureanu l-a eliberat pe Costin din postul de secretar de stat
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a decis ca George Costin să fie eliberat din postul de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, după ce secretarul de stat a fost reţinut pentru acuzaţii privind infracţiunea de luare de mită, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
George Costin a fost reţinut, luni, de procurori, după ce a fost adus la sediul DNA din Piteşti, pentru a fi audiat în cazul unor acuzaţii privind infracţiunea de luare de mită.
Procurorii piteşteni au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui George Costin pentru fapte de corupţie, surse judiciare susţinând că acesta ar fi suspectat de organizarea unei reţele de traficare a certificatelor de revoluţionar şi de luare de mită.
La ora transmiterii acestei ştiri, Costin a părăsit sediul DNA Piteşti sub escortă, fiind dus în arestul Poliţiei Judeţene Argeş.
Costin urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.
George Costin a fost adus, luni, în jurul orei 12.00, la sediul DNA Piteşti, unde a fost audiat în cazul unor acuzaţii privind fapte de corupţie.
Percheziţia făcută la sediul Asociaţiei Revoluţionarilor din Câmpulung Muscel s-au încheiat, anchetatorii ridicând mai multe documente şi înscrisuri care au legătură cu George Costin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.