Fostul deputat de Cluj, Emanuel Ungureanu, se crede Batman. Politicianul face pe Super Eroul pe banul public. După ce a târât zeci de medici prin birourile procurorilor DNA, numai o singură plângere s-a transformat în dosar. Este vorba despre medicul urolog clujean Mihai Lucan, scrie Evenimentul Zilei.

Ținta preferată a useristului sunt medicii din transplant: profesorul Irinel Popescu și dr. Victor Zota, de la Agenția Națională de Transplant.

Pe profesorul Irinel Popescu, inițiatorul programului de transplant hepatic din România, o somitate recunoscută internațional în domeniul său, l-a mai slăbit cu plângerile. Poate pentru că a văzut că hărțuirea de acest gen s-ar putea transforma într-un proces cu șanse de câștig pentru profesor.

„Vrea să-și pună singur diagnosticul”

Nu a fost și cazul medicului Victor Zota, pionier al programului de transplant de organe. Emanuel Ungureanu a făcut multe drumuri între biroul Corpului de Control al Ministerului Sănătății, condus până de curând de controversatul Constantin Dina, și cel al procurorului DNA – oricare ar fi fost nefericitul anchetator care a picat pe tură.

Jurnaliștii de la Cațavencii i-au făcut un portret deputatului de la USR, bazat pe faptele sale: „Deputatul USR Emanuel Ungureanu duce un război personal cu medicii de renume. E cel mai prolific denunțător de profesori universitari din ultima sută de ani. Procesoman de ambiție, luptător compulsiv cu demonii care-l bîntuie, Emanuel pare să-și caute de unul singur diagnosticul. Înjură chirurgi celebri, acuză șefi de spitale și face plîngeri penale doctorilor cunoscuți, aflați la vîrful carierei, oameni de a căror notorietate încearcă din răsputeri să-și lege numele.”, au scris aceștia, într-un articol intitulat „Deputatul Ungureanu, dacă n-are schele, se cațără pe doctori până sus, la stele”.

Ultima hârtie primită recent de Ungureanu de la Direcția Națională Anticorupție a fost, pentru a mia oară, dezamăgitoare. L-a acuzat pe doctorul Victor Zota, fost șef la Agenția Națională de Transplant și ulterior coordonator național al Programului Național de Transplant, de conflict de interese și fals intelectual. Pe lângă dezamăgirea reclamantului, trebuie să ținem cont și de banul public cheltuit în vânătoarea de vrăjitoare.

După o lungă analiză, procurorii au concluzionat: fapta nu există. Este cel puțin a zecea înștiințare de acest gen pe care o primește Ungureanu în ultimii doi ani – conform propriilor declarații.

Loteria plângerilor

Inițiativele politicianului amintesc de celebrul slogan al Loteriei Române, „Din 46, doar 6-s norocoase!”. Deputatul Ungureanu a notat numele marii majorități a somităților din lumea medicală, târându-i, astfel, în sediul DNA, sub blițurile presei și penibilul momentului. Lista e lungă, ne rezumăm doar la câteva nume enumerate de către Cațavencii.ro:

Profesorul Irinel Popescu, șeful școlii românești de transplant hepatic, l-a acuzat că a făcut trafic de organe. Instanța a decis că Ungureanu bate cîmpii și că i-a afectat profesorului imaginea, onoarea și reputația.

Pe profesorul doctor Ștefan Florian, șeful clinicii de neurochirurgie din Cluj, vicepreședintele al Federației Mondiale de Neurochirurgie, președintele Societății Române de Neurochirurgie și unul dintre primii neurochirurgi ai lumii, Ungureanu l-a acuzat că a tras sfori ca să-și angajeze fiul pe poziția de asistent universitar la UMF. Numai că fiul profesorului Florian a ieșit primul pe țară la rezidențiat și a avut cea mai mare notă la neurochirurgie. Sforile au fost trase în presă de Ungureanu, care ar fi dorit, se înțelege de aici, un neurochirurg mai slab.

Ungureanu l-a atacat și pe profesorul doctor Ioan Irimie, chirurg oncolog și rector al UMF Cluj. I-a făcut plîngere penală chirurgului Mircea Beuran, pe care l-a acuzat că i-a dat foc femeii care a ars în 22 decembrie 2020 într-o sală de operație a Spitalului de Urgență Floreasca. Beuran are alte păcate, dar, în cazul instigat de Ungureanu, ancheta a stabilit că Beuran a ajuns la spital după ce femeia a luat foc.

Cazul Lucan, departe de finalizare

Mihai Lucan e singurul caz în care plângerile și denunțurile lui Ungureanu au pus procurorii clujeni pe o pistă mai apropiată de anchetă serioasă. Profesorul Lucan, renumit pentru viteza și numărul transplanturilor de rinichi, a fost acuzat de mită și delapidare, a fost reținut și pus apoi sub control judiciar. Dosarul său, însă, nu are deocamdată o concluzie oficială care să confirme denunțurile, deși au trecut niște ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.