Indotek a intrat pe piața imobiliară românească vara trecută, când a avut loc prima investiție semnificativă făcută în afara Ungariei. Aceasta a constat în achiziționarea mallului Promenada Târgu Mureș, într-o tranzacție estimată de brokerii de la CBRE la 43 milioane de euro.

Proprietatea a fost vândută la pachet cu clădirea de birouri America House din centrul Bucureștiului, pe care a cumpărat-o, cu circa 77 milioane euro, o divizie a băncii de investiții Morgan Stanley, tranzacția asigurând ieșirea fondului francez AEW Europe de pe piața locală după un deceniu de activitate în România, transmite Profit.ro.

„Suntem o companie foarte oportunistă. Cumpărăm active unde este posibil să creăm valoare și să obținem un randament relativ mare. Monitorizăm 13 țări în același timp, nu doar în regiune, ci până la Spania și Portugalia. Avem o putere investițională semnificativă și când apare oportunitatea acționăm. Acum analizăm toate sectoarele comerciale ale pieței: birouri, retail și industrial, chiar și oportunități pe sectoarele rezidențial și hoteluri. Nu cred că vom realiza încă dezvoltări imobiliare în România, cel puțin nu singuri. Am fi surprinși să nu avem încheiată o nouă tranzacție pe piața românească până la finalul anului viitor. Suntem mai activi în București, acum, dar ne uităm și în restul țării. Prima noastră tranzacție a fost făcută într-un oraș de rangul trei, așa că ne vom uita în continuare și la acest tip de localități. Bănuiala mea este că următoarea noastră tranzacție va fi în București, dar nu se știe niciodată“, spune, într-un interviu pentru Profit.ro, Krisztián Hornok, Transaction Director în cadrul Indotek Group.

El spune că Indotek are la dispoziție, în orice moment, o sumă de bani formată din 9 cifre dedicată achizițiilor și se așteaptă să cheltuie mai mult decât are deja grupul pe piața locală. Hornok menționează că firma pentru care lucrează are acces foarte bun la capital și și-a format un istoric din găsirea și executarea de tranzacții bune, motiv pentru care identificarea lichidităților nu este o problemă, scrie flux24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.