Anunţul privind încheierea rambursării sumei restante la data de 6 august a fost făcut de MNB pe site-ul său, mnb.hu. “Astfel, nu mai există datorie restantă faţă de Fond”, a precizat Banca Centrală.

Budapesta a primit un împrumut de aproximativ 1,45 miliarde de euro în 2009, a doua tranşă în cadrul unui ajutor de 11,7 miliarde de euro acordat de FMI Budapestei în 2008, în plină criză financiară, pentru a evita falimentul ţării.

În iulie, guvernatorul MNB, Gyorgy Matolcsy, un apropiat al premierului conservator Viktor Orban, indicase FMI că poate să-şi închidă biroul reprezentanţei la Budapesta pentru că ultimele sume datorate Fondului vor fi rambursate înainte de sfârşitul anului şi deci înaintea scadenţei, prevăzute iniţial pentru 31 martie 2014.

Potrivit MNB, rambursările către FMI au început în septembrie 2012, iar ultima – în valoare de 721 milioane de euro – a avut loc marţi. În total, Budapesta obţinuse în noiembrie 2008 de la FMI, UE şi BM un ajutor de 20 de miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here