A mai rămas doar o săptămână până când cetăţenii României vor merge la vot pentru a-şi alege deputaţii şi senatorii
Uninominal sau politic? Cum aleg românii pentru primul scrutin care se vrea a fi uninominal
Care sunt capcanele acestui tip de vot?!

Săptămâna trecută, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia (APD), Cristian Pârvulescu, a participat alături de o serie de politicieni şi jurnalişti la dezbaterea “Capcanele uninominalului”. Concluzia dezaterii a fost că pentru primul scrutin uninominal, puţini vor fi aceia care vor vota doar candidatul, majoritatea urmând să pună ştampila „votat” pe formaţiunea politică din care candidatul face parte.
„Românii sunt obosiţi”

Preşedintele APD, Cristian Pârvulescu, a apreciat în cadrul dezbaterii că unul dintre factorii decisivi ai prezenţei la vot de duminică este reprezentat de modul în care pretendenţii la fotoliile din Parlament îşi fac campania electorală. Motivul, spune Pârvulescu: ”românii sunt obosiţi după un conflict instituţional îndelungat şi după o serie de scrutine la care au fost supuşi în ultima perioadă. Deocamdată, conform analistului politic Cristian Pârvulescu, „nu se poate vorbi de un sistem de vot uninominal, ci de unul mixt, care vizează atât sistemul, cât şi modul de selectare pe colegii uninominale. Pentru asigurarea unei mai bune reprezentări a electoratului ar fi mai democratică o variantă de vot proporţional”. Totuşi, spune preşedintele APD, “uninominalul reprezintă o oportunitate pentru ca electoratul să îşi asume răspunderea cetăţenească pentru votul acordat”.

Avantaje şi dezavantaje

Sistemul de vot uninominal a fost introdus în România abia anul acesta, urmând să fie utilizat- pentru prima dată la alegerile parlamentare- duminică. Este un sistem de vot uzitat în mai multe state ale lumii, electoratul având posibilitatea de a vota direct un candidat şi nu o listă ca  până acum, pe care partidul o gestiona după alegeri. Totuşi, deşi se candidează uninominal, în colegii, în cele din urmă tot partidul este cel care propune candidaţii pentru fiecare colegiu în parte. Un avantaj major al acestui sistem de vot în România este şansa candidaţilor de a se întâlni mai des cu alegătorii şi faptul că fiecare senator şi deputat „reprezintă” un anumit colegiu în Parlament. Acesta din urmă poate fi însă considerat şi un dezavantaj, deoarece temele de campanie tind să se apropie mai mult de problematica administrativă şi mai puţin de temele generale politice.

Capcane

Un alt inconvenient al acestui sistem de vot uninominal într-un singur tur de scrutin este acela că un candidat, care a luat peste 50 de procente din voturile exprimate într-un colegiu,  poate să nu ajungă în Parlament, pentru că partidul din care face parte nu a trecut pragul de 5% la nivel naţional. În locul său va ocupa un fotoliu de parlamentar, prin redistribuire, următorul clasat, care poate să fi obţinut şi 10 procente din votul alegătorilor, deci să nu fie, practic, deloc agreat de electoratul din colegiul respectiv.

Petru Călian, candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 3, crede că votul de anul acesta pentru alegerile parlamentare va fi unul politic-uninominal. Deputatul consideră că la Cluj „situaţia este una mai articulară. PD-L conduce detaşat în ochii electoratului, astfel că, în proporţie de 60%, aici vom avea de-a face cu un vot politic. Restul de 40% vor vota, probabil, uninominal”. În ceea ce priveşte prezenţa la vot, candidatul  PD-L spune că va fi una destul de scăzută. Motivul, cetăţenii sunt derutaţi. „Lumea e derutată de această campanie electorală şi mulţi cetăţeni îi vor taxa pe contracandidaţii mei care au ales să otrăvească lumea cu acele scrisorele puse în cutiile poştale”, spune Călian.

Candidatul PNL pentru Senat în Colegiul 2, Mircea Puşcă, opinează că vom avea parte de un vot mixt, cetăţenii urmând să voteze atât candidaţii, cât şi partidele politice. “Va conta atât omul care candidează, dar şi partidul din care face parte”, spune deputatul clujean. În ceea ce priveşte prezenţa la vot, Puşcă declară că nu ştie care este mobilul cetăţenilor pentru a participa la scrutin, dar că prezenţa va fi destul de scăzută. “În baza sondajelor de până acum, se pare că vom avea o prezenţă mai scăzută decât la europarlamentare. Cu alte cuvinte, ne aşteptăm la un record negativ din acest punct de vedere”, spune deputatul clujean.

Deputatul PNL, Horea Uioreanu, candidat în Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor, este de părere că abia în 2012 vom putea vorbi de un vot cu adevărat uninominal. “Până acum patru ani şi inclusiv la alegerile europarlamentare, votul a fost, în proporţie de 90%, politic. Anul acesta, pentru alegerile parlamentare procentul va fi de 50-60% pentru votul politic, din păcate. Deocamdată, cetăţenii aleg să voteze partidul. Probabil că din 2012 vom putea vorbi de vot uninominal”, spune Uioreanu. Motivul, afirmă deputatul, este faptul că cetăţenii nu sunt încă foarte informaţi despre acest sistem de vot uninominal. În ceea ce priveşte prezenţa la vot, Uioreanu spune că vom avea de-a face cu aceeaşi diferenţă între mediul rural şi cel urban. “Probabil că în mediul rural se va depăşi 50%, dar în urban, având în vedere şi faptul că va fi un weekend prelungit de ziua de 1 decembrie, nu cred că se va atinge acest prag”, ne-a declarat deputatul clujean.

Conform deputatului PSD, Vasile Soporan, candidat pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 7, la alegerile de duminică se vor vota şi omul, şi partidul. “Vor fi şi voturi date individual, dar şi voturi date partidului”, spune deputatul. Soporan crede că prezenţa la vot va fi mai mare decât la europarlamentare. “Noi transmitem mesaje cetăţenilor din colegii să participe la vot, să se implice şi să îşi exercite drepturile pe care le au prin lege”, ne-a comunicat deputatul clujean.

Senatorul UDMR, Ekstein Kovacs Peter, crede că în primul rând va fi votat omul şi abia apoi partidul. “În măsura în care persoana respectivă este cunoscută şi oferta electorală este agreată, atunci cetăţenii vor vota uninominal. Dacă oferta electorală pentru colegiul respectiv nu este una agreată, atunci cetăţenii se vor întoarce către simpatiile anterioare la partidele politice, iar atunci vor vota politic”, ne-a declarat senatorul. Prezenţa la vot, spune Ekstein, “va fi de 40-50%. Faptul că 1 decembrie este zi liberă îi va îndepărta pe cetăţeni de urne. În plus, avem de-a face cu o lehamite generalizată pentru clasa politică şi pentru promisiunile electorale nerealizate”.

Simona Curcian

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.