Lucian Bode
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

„Concluzii finale cu privire la aspectele privind standardele de ETICĂ în teza de doctorat cu titlul: “Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, susținută de dl. Lucian‐Nicolae BODE în anul 2018, la Universitatea Babeș‐Bolyai din Cluj‐Napoca, sub îndrumarea coordonatorului Prof. Univ. Dr. Adrian Liviu IVAN, Comisia de etică a UBB constată o serie de abateri de la bunele norme de publicare: erori de citare și unele fragmente plagiate”, se arată în primul citat din concluzii.

S-au reținut ca existând fragmente plagiate în 3 din cele 4 puncte ale sesizării nr. 14390/18.10.2022, alte fragmente plagiate fiind identificate in urma analizei interne a UBB. Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %).

Ținând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text și în referințe (cu o excepție), chiar dacă nu acolo unde trebuie și/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimba concluzia că există fragmente plagiate”, arată comisia de etică a UBB.

„Comisia constata așadar existenta unor abateri de la etica cercetarii. Cu privire la eventualele sancțiuni, Comisia ar fi propus sancțiunea avertisment scris, si cea de corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită.

Constatam însă ca persoana reclamată nu face parte din categoriile prevăzute de lege împotriva căreia se poate aplica o sancțiune referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare”, arată UBB.

„Astfel, articolele care fac referire la calitatea persoanelor împotriva cărora se poate sesiza

Comisia de etică pentru abateri săvârșite sunt:

– art. 308 alin. 1 Legea nr. 1/2011 – ” … membri ai comunității universitare

– art. 11 indice 1 din Legea nr. 206/2004 – ” personalului de cercetare-dezvoltare”

– art. 1 Codul Etic UBB – ”…membrii comunității universitare (studenţi, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice şi cercetători, personal didactic auxiliar, personal nedidactic)”

– art. 4 lit. a) – Regulament Comisie de etică UBB – .”..membri ai comunităţii universitare”

– art. 7 – Regulament Comisie de etică UBB ” … membrii comunităţii universitare, respectiv:

a) studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor,

b) personalului didactic şi cercetătorilor,

c) personalului de conducere,

d) personalului administrativ.

Doar persoanele de mai sus sunt cele împotriva cărora se poate aplica o sancțiune de către comisia de etică, conform art. 318 și 319 din Legea nr. 1/2011, art. 25, 26 și 27 din Regulamentul Comisiei de etică a UBB.

Întrucât domnul Bode nu deține niciuna dintre calitățile de mai sus, Comisia constata ca desi a identificat încălcări ale eticii în domeniul cercetării, nu poate dispune sancțiuni.

Comisia considera totuși ca se impune corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită, prin urmare solicita autorului si editurii sa facă aceste demersuri in mod benevol.

In plus, UBB informează CNATDCU/ministerul pentru analize/decizii suplimentare, daca este cazul. De asemenea, cei interesați pot la rândul lor sesiza CNATDCU ca instanță superioară, cu decizie finală.”

Alte observații și recomandări

Comisia a constatat și alte aspecte referitoare la etica științifică în redactarea tezei de doctorat:

a. Probleme de limbaj ale tezei: majoritatea figurilor sunt scanări în engleză fără explicații în română – de ex p. 35, 38, etc.

b. Citări incomplete care nu pot fi verificate: de exemplu, marcajul 12 din raportul de similitudine, pagina 85, nu poate fi verificat, deoarece publicația de la nota de subsol 151 nu poate fi accesată online. De asemenea, în notele de subsol 275, 276, 280, apare Christian Kroppl, Oil economy 2005, care nu este citată nici la bibliografia de final, în mod complet, nu se precizează editura, pagina, anul publicării; etc.

Multe din link-urile inserate în notele de subsol nu pot fi accesate pentru verificare, fiind incomplet citate.

d. Nu este adecvat sa se preia in teze de doctorat sau alte publicații un volum mare de text din alte lucrări, fără o justificare clară si un control al dreptului de copyright. De asemenea, „traducerile” trebuie tratate în aceeași logica și in plus, pentru a se evita erorile de citare, trebuie asumate explicit fie ca parafrazare, dar cu indicarea adecvata a acestui lucru in lista de referințe (de ex. păstrarea la referință a titlului original alături de traducerea lui), fie ca preluare identică, caz in care se prezinta in ghilimele si textul original tradus. Parafrazările trebuie sa rezulte mai clar din trecerea textului prin filtrul autorului, pentru a arăta înțelegerea proprie de către autor a textului citat.

Comisia solicită – și va monitoriza explicit implementarea acestor solicitări – Școlii doctorale unde a fost susținută teza, conducătorilor de doctorat și membrilor comisiilor din cadrul Școlii (ex. de îndrumare, susținere etc.):

a. Acordarea unei atenții sporite în analiza textelor identificate de raportul antiplagiat și, în general, textelor fără citare din teză, care altfel par a fi opera autorului tezei.

b. Procedura corespunzătoare de citare trebuie explicată doctoranzilor și reamintită la momentul susținerii prin interogarea asupra acelor aspecte care ar părea suspecte de plagiat.

c. Nu pot fi acceptabile teze cu valoare științifică minimală, traduceri din literatură fără contribuții relevante la domeniu. Din această perspectivă, pentru a formula concluzii cu privire la originalitatea tezei trebuie identificate în mod corect pasajele preluate și cele care sunt contribuții originale ale doctoranzilor.

d. Rolul comisiei de susținere și a comisiilor de îndrumare este să identifice din timp abaterile de la etica cercetării, indiferent de importanța lor, și să se asigure de corectarea lor în timpul stagiului doctoral sau înainte de susținerea publică a tezei.

e. Revizuirea cerințelor privind publicarea articolelor/capitolelor de către doctoranzi înainte de finalizarea tezei (dimensiunea articolelor/capitolelor, de exemplu).

f. Comunicarea către doctoranzi și implementarea cerinței ca publicațiile din timpul stagiului doctoral, sau care sunt incluse în teză, să fie citate corespunzător în teză și să fie în domeniul tezei.”

Citește și: Coordonatorul tezei de doctorat a lui Lucian Bode: În nici un caz nu poate fi vorba de o fraudă academică conștientă

1 COMENTARIU

  1. Ah, nu stiam de ce suntem in „criza energetica” in Ghiorlanica! Ca ne calauzim dupa Opera Marelui Militian in domeniul Enerjiei. Ghinion! Oricum puneti publica(on line) Opera De O Inestimabila Valoare. S-o verifice si Dorel cu Softul. Ca UBB-ul s-a manjit cu „crema maro” pe fata. Bleah! Suha bleah! Ca sa-i citam pe fratii ucrainieni cand mai doboara mercenarii cate o racheta putinista…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.