Universitatea Babeş-Bolyai oferă absolvenţilor de liceu, viitori studenţi, şansa de a se implica în proiecte de responsabilitate socială contribuind astfel și la formarea unui spirit civic.

Comunitatea UBB este formată din persoane educate, implicate şi responsabile, care doresc să-şi dedice o parte din timpul şi activităţile lor, anumitor cauze. Implicarea studenţilor în activităţi de voluntariat, dedicate comunităţii, reprezintă un aspect pe ca universitatea îl încurajează.

Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai au avut şansa, pe parcursul anului 2015, de a se implica în diverse acţiuni sociale, culturale şi sportive, derulate de aceasta. La nivel de universitate s-a iniţiat prima campanie de donare de sânge într-o unitate mobilă, adresată studenţilor din Cluj-Napoca. În urma implementării campaniei, 243 de persoane au beneficiat de sângele donat. În acelaşi timp, pe parcursul anului 2015, împreună cu un doctorand UBB a fost deschisă o expoziţie temporară de costume tradiţionale româneşti şi a fost realizat un spectacol de doine şi hori. Pe plan educativ a fost organizat un club de lectură care şi-a desfăşurat întâlnirile la Grădina Botanică ,, Alexandru Borza″. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii, Universitatea Babeş-Bolyai, împreună cu Editura Litera, a organizat Noaptea Cărţilor Deschise. În cadrul evenimentului s-a format un lanţ uman în jurul clădirii centrale a UBB, fiind dăruite participanţilor 2000 de cărţi.Universitatea Babeş-Bolyai s-a implicat şi în crosul destinat studenţilor şi profesorilor din universităţile clujene, dar şi în acţiuni de strângere de fonduri pentru diverse cauze, precum Swimathon, sau acţiuni de sprijinire a persoanelor cu dizabilităţi.

Activităţile enumerate mai sus reprezintă doar o parte din acţiunile la care viitorii studenţi ai UBB vor putea lua parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.