Viceprim-ministru în Guvernul României, Raluca Turcan a anunțat că Guvernul va lansa o schemă de decontare pentru universităţi de 60 milioane de euro pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi, dar și pentru dispozitivele electronice în care au investit facultățile. Universitățile din Cluj-Napoca vor lua în considerare acest proiect întrucât orice sprijin în sensul asigurării unor condiții optime de securitate pentru studenți este binevenit.

“La Consiliul Naţional al Rectorilor de la Braşov am anunţat că, împreună cu Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, vom lansa la nivelul Guvernului o schemă de decontare pentru universităţi de 10 milioane euro, pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi pentru anul şcolar universitar în curs”, a scris săptămâna trecută Raluca Turcan pe rețeaua de socializare Facebook.

De asemenea, ea a anunţat că Guvernul va deconta cu 50 de milioane de euro achiziţia de dispozitive electronice pentru studenţii defavorizaţi, precizând că decontarea va funcţiona pe acelaşi principiu ca şi schema de decontare pentru tablete, măşti şi dezinfectanţi din învăţământul preuniversitar.

Turcan afirmă că aceste scheme de decontare sunt foarte eficiente. 

“Ele au fost aplicate la achiziţia de echipamente şi materiale medicale pentru care, de la un plafon de 350 milioane de euro ne apropiem deja de 1 miliard”, spune vicepremierul.

Suma ce se dorește a fi decontată la UBB depășește 10 milioane de lei

Universitatea Babeș-Bolyai subliniază că va lua în considerare schema de decontare pe care Guvernul dorește să o lanseze . O sumă fixă nu a fost stabilită încă, însă rectorul Daniel David a transmis că “suma estimativă ce se dorește a fi decontată la nivelul Universității Babeș-Bolyai depășește 10 milioane de lei, Universitatea având cea mai mare comunitate academică din România, cu peste 50.000 de membri (studenți, cadre didactice și de cercetare, precum și personal nedidactic).”

Suma pe care conducerea Universității în cauză o estimează la nivel de cheltuieli în ceea ce privește achiziția de produse sanitare și dispozitive electronice este direct dependentă de evoluția viitoare a situației generate de pandemie.

Numărul studenților cu situații sociale deosebite în cadrul UBB este, potrivit datelor înregistrate în anul universitar precedent, de aproximativ 3.800. Datele exacte aferente anului universitar 2020-2021 vor fi cunoscute în perioada următoare, după întocmirea și depunerea dosarelor la facultăți și la Serviciul Social al Universității Babeș-Bolyai.  

“În conformitate cu deciziile adoptate de conducerea UBB pentru sprijinirea studenților în vederea accesului la cursurile online și depășirea noilor provocări generate de pandemie, UBB a oferit tuturor studenților eligibili pentru bursa socială, care au solicitat acest lucru,sprijin financiar pentru achiziționarea computerelor personale necesare procesului educațional”, a mai transmis rectorul UBB.

Reamintim că Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a decis începerea noului an universitar în variante mixte, adaptate fiecărei facultăți și specializări, de la învățământ clasic, la învățământ hibrid și învățământ complet online.

„Deși începem cu aceste scenarii, trebuie să fim pregătiți să revenim rapid la scenariul clasic (îmbunătățit unde este cazul cu experiența noastră online), dacă condițiile se îmbunătățesc, sau la scenariul online complet, dacă condițiile se înrăutățesc. Scenariile vor putea fi adaptate pe parcursul semestrului, dacă va fi cazul, cu aprobarea Consiliului de Administrație al UBB”, a declarat David Daniel.

La UMF Cluj “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca trebuie să fie decontate 100 de computere și 200 de tablete 

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” a transmis referitor la decontarea pe care Guvernul României dorește să o lanseze, că “nu s-a stabilit o sumă, dar urmează să fie realizată o estimare a bugetului total care să acopere atât cheltuielile și investițiile de până acum, cât și necesarul de echipamente de protecție și dezinfectanți pentru perioada următoare.”

Rectorul UMF Cluj, Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, a mai declarat: “Ne bucurăm de orice inițiativă ce vizează siguranța studenților și a cadrelor didactice. Investițiile de până acum au fost considerabile și au fost acoperite din bugetul universității. Odată cu începerea noului an universitar, vom face o nouă evaluare a necesarului de materiale de protecție și de dispozitive electronice pentru studenți.”

La UMF “Iuliu Hațieganu” numărul studenților care fac parte din categorii sociale defavorizate este de aproximativ 150 de persoane, potrivit informațiilor transmise de către conducerea universității.

“S-au achiziționat 20 computere pentru studenți și 80 de computere noi au intrat în dotarea bibliotecilor, spre a fi utilizate tot de studenți. De asemenea, am demarat procesul de achiziție a 200 de tablete, tot pentru această categorie”, a subliniat în acest sens rectorul UMF Cluj.

În ședința Senatului Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, s-a decis ca activitățile didactice să se desfășoare, începând de luni în sistem hibrid, online și în contact direct cu pacientul. Astfel, cursurile se vor desfășura exclusiv online, iar o parte din activitățile practice vor avea loc onsite. “Toate deciziile luate se aplică atât pentru programele de studiu în limbă română, cât și pentru cele în limba engleză și limba franceză”, potrivit rectorului Anca Dana Buzoianu. 

UTCN a cheltuit din venituri proprii peste 2.080.000 lei

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) ia la rândul său în considerare proiectul lansat de Guvern pentru achiziția de dispozitive electronice și este interesată să asigure toate condițiile desfășurării optime a procesului educațional universitar în conformitate cu normele și reglementările impuse de contextul epidemiolog actual.


UTCN nu a stabilit, la momentul actual, o sumă fixă ce ar urma să fie decontată, însă va propune să fie decontată o sumă în concordanță cu cheltuielile angajate până în prezent pentru achiziționarea de dispozitive electronice, potrivit informațiilor transmise de către conducerea Universității.

“Până în prezent UTCN a cheltuit din venituri proprii 2.000.000 lei pentru achiziționarea de dispozitive electronice și peste 80.000 lei pentru dezinfectanți și măști, în curs de achiziție fiind produse în valoare asemănătoare. 

Numărul studenților defavorizați din cadrul UTCN va fi evaluat după începerea anului universitar și înmatricularea acestora, cu mențiunea că UTCN va oferi suport unui număr cât mai mare de studenți, funcție de caz.

Până în prezent au fost achiziționate 100 de laptopuri, iar în curs de achiziție sunt peste 500”, a informat Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Deși unele facultăți din cadrul UBB au decis să își mențină porțile închise și în acest semestru, din cauza situației epidemiei cu noul coronavirus, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a stabilit un scenariu mixt, prin care studenții fiecărui an să poată participa la activitățile didactice, atât online, cât și față în față.

Astfel, dispozițiile documentului care a hotărât modalitățile de desfășurare a cursurilor menționează faptul că seminariile și proiectele se vor ține de regulă online, iar aplicațiile practice se vor desfășura în mod normal, față în față.

În cazul în care există studenți „cu probleme de sănătate sau care au în familie astfel de persoane, pot susține toate activitățile în sistem online, inclusiv aplicațiile, în baza unei declarații pe proprie răspundere înaintată către BCFIE. Cadrele didactice vor susține cu acești studenți recuperarea online a activităților practice în programul de consultații”, menționează documentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.