Universitatile se schimba la fata

Universitatile clujene se pregatesc sa intre intr-o noua era. Universitatea Babes-Bolyai(UBB), Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca(UTCN) si probabil Universitatea de Medicina si Farmacie(UMF) se pregatesc sa isi schimbe rectorul, pe când cel mai probabil la alegerile de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara va ramâne acelasi rector, Doru Pamfil. Daca in interiorul UBB era de mult timp o tensiune pentru schimbarea lui Andrei Marga din fotoliul din care a condus universitatea in ultimii 20 de ani, la UTCN se doreste continuarea modelului de conducere a fostului rector Radu Munteanu, iar la UMF salariile mici acordate profesorilor constituie nemultumirea care il va costa pe actualul rector functia.

“A fost o intentie. Am facut-o publica intr-o maniera cât de democratica am considerat ca e posibil. Acum voi lasa 10 zile pentru a observa reactiile pentru ca acuma sunt in Franta. Astept saptamâna viitoare(n.r. saptamâna aceasta) si o sa va spun. Unii oameni au inceput sa scrie. In 10 zile poti sa iti dai seama daca este o miscare la nivel de universitate care poate sa sustina o schimbare pe masura programului pe care l-am sustinut acolo(n.r. pe blog)”, a fost scurta declaratie pe care Daniel David ne-a acordat-o din Franta.

Cine aduce bani, câstiga
Luminita Silaghi Dumitrescu, prorectorul responsabil pe cercetarea stiintifica, tehnologia,
editurile si publicatiile, dar si responsabilul liniei române, se declara nehotarâta in ceea ce priveste viitorul rector.
“Deocamdata nu m-am hotarât. Rectorul trebuie sa fie o personalitate complexa inclinata atât spre cercetare, cât si spre activitate didactica pentru ca noi suntem universitate de cercetare avansata si rectorul trebuie sa cunoasca ambele directii. Pâna când nu vom vedea toate candidaturile nu voi putea sa ma exprim. Sunt convinsa ca vor mai aparea si alti candidati. Nu mi-am pus problema cine sa candideze. Vreau sa va spun ca desi lumea e preocupata, problematicele pe care le-am zi de zi imi iau suficient de mult timp sa nu ma gândesc inca la acest aspect. Ambii colegi sunt performanti, atât domnul Matis, cât si domnul David. Nu as avea nicio obiectiune la niciunul din ei. Dumneavoastra m-ati intrebat de persoane, insa colegii vor trebui sa vina cu niste proiecte manageriale si abia atunci vom putea sta de vorba. Persoana este una si proiectul managerial alta. Proiectul managerial concret va face diferenta pentru ca si unul si celalalt cunosc foarte bine universitatea. Punerea in opera a unui proiect managerial este foarte importanta si de la mine asa se vede. Când voi vedea pe puncte un proiect, imi voi da seama. Rectorul trebuie sa imbunatateasca situatia financiara. Este interesant de unde vor lua bani, cine va munci, ce va munci si atunci o sa ma pot decide”, a declarat Luminita Silaghi Dumitrescu.

Echipa lui Matis

“Nu m-am hotarât inca care va fi echipa de prorectori. Eu sunt omul care nu face scenarii dinainte. Am vazut ca si altii intentioneaza sa-si depuna candidatura. Asa ca voi depune candidatura atunci când este cazul, dar probabil ca o sa incep si eu unele discutii cu unii cu altii ca sa vedem ce echipa imi fac. Sigur, eu nu va ascund ca sunt unii dintre ei si din echipa de prorectorii de acuma. As vrea sa spun de Cristina Ciumas, responsabila pe finantare. Ma gândesc sa o tin cu mine in echipa daca voi ajunge. Mai este si Toader Nicoara si mai sunt si altii plus sunt cei care vin de pe linia maghiara. Pe linia germana rezultate deosebite le-a avut si prorectorul, Rudolf Graf. Ma gândesc ca nu ma va refuza daca ii voi face propunerea. Pâna atunci este o cale lunga. Unii vor sa faca campanie, eu as vrea o alegere in surdina, in interiorul universitatii. Pentru ca nu va depinde numai de mine. Va depinde si de staff-ul pe care vrem sa il creem. Sunt multe ambiguitati in legea educatiei nationale. In 2012 se reanunta revenirea crizei mai puternic. Banii vor fi mai putini. Intr-un fel te intrebi daca merita? Pe mine m-a convins sa fac acest efort faptul ca am o anumita experienta. Faptul ca am lucrat atâtia ani in calitate de prodecan, de decan si plus in perioada aceasta se vede ce am facut la economice. Faptul ca stii sa te ocupi de manangement si de gestiunea unei facultati la o scara mai mare este si vorba de o universitate. UBB este o universitate antreprenoriala, va trebui sa gasim resurse noi”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Dumitru Matis, actualul decan de la Facultatea de Studii Economice si Gestiunea Afacerilor(FSEGA) din cadrul UBB.

Primele 3 schimbari ale lui Matis

Decanul de la FSEGA a raspuns la intrebarea care sunt primele trei lucruri pe care le va schimba in cadrul universitatii? “ “Nu mi-am pus problema asta. Nu stiu daca universitatea trebuie sa schimbe 3 lucruri. Este reprezentativa pentru partea asta a Europei, de ce sa nu devina cea mai buna din România. Desigur, acest lucru si-l doreste toata lumea.  Cred ca universitatea are si savanti, cadre didactice si buni administratori. Trebuie angrenat tot mecanismul ca sa ducem universitatea unde isi merita locul. Ma gândesc sa incercam sa atragem tinerii si intr-adevar promovarea si grantul sa se faca dupa performanta. Stiu ca sunt multumiti tinerii cu legea educatiei si atunci trebuie facut ceva pâna la urma. Eu nu comentez ce s-a spus(n.r. intrebat fiind ce parere despre ideea care se vehiculeaza conform careia UBB este fabrica de diplome), dar aici e in joc urmatoarea chestiune: toate programele atât de licenta, cât si cele de masterat au o anumita capacitate. Cred ca daca cei care au venit de la ARACIS, voi respecta aceste capacitati de scolarizare. Daca ai posibilitate sa iei mai multi studenti unii vor zice ca nu s-a schimbat nimic. Dar sunt adeptul sa respectam reglementarile care sunt. Sunt multe nebuloase si in legea Educatiei Nationale. Sunt multe alte hotarâri, dar e o lege care va trebui aplicata cât mai bine. Iar in ceea ce priveste efectivul de studenti fiecare cu capacitatile pe care le-au fost acceptate de ARACIS. Deocamdata sunt blocajele de intrare in sistem. Putini au intrat anul acesta. Majoritatea sunt promovari de la asistent. Sunt 70 cam anul acesta care au intrat in universitate Vor urma pensionari in perioadele urmatoare. Va fi greu de mentinut o anumita proportie pentru ca trebuie sa ai si raportul studenti pe cadru didactic. E o problema pe care toata lumea recunoaste ca nu putem vorbi peste 20 de studenti la un cadru didactic, mai ales la o universitate moderna. Atunci daca nu intra profesori in sistem nu vei mai putea scolariza pentru ca unii vor iesi si cu blocajele acestea lucrurile vor fi destul de complicate.
Eu nu mizez pe ideea sa revenim la admiteri foarte severe ca am muta meditatiile de la licee. Trebuie sa tinem stacheta sus incât nu toti care intra si termina. Ma uit numai la noi. Cu parere de rau, chiar in zilele acestea am semnat o gramada de exmatriculari. Sunt poate sute. Calitatea trebuie sa fie baza.
Deocamdata nu ne gândim sa facem schimbari radicale in ceea ce priveste admiterea. Trebuie sa ne gândim si la faptul ca resursele de la buget vor fi micute. Am creat o infrastructura si atunci ce sa facem cu spatiile respective. La stiintele naturii numarul de candidati nu acopera locurile bugetate. Pentru moment nu este ceruta, dar nu putem sa mergem pe ideea ca nu este nevoie de fizicieni” sustine Matis.
Ce crede despre Daniel David?
“Este un profesor redutabil. Are multa experienta. Lucreaza si in consiliul national al cercetarii. Eu cred ca va fi o lupta pornind de la ideea ca trebuie sa câstige cineva. Vor vota cadrele didactice. In mod cert vor mai fi si alte candidaturi pentru ca s-ar putea sa vina inclusiv unii dintre prorectori sau decani care se gândesc sa candideze. S-ar putea sa vina si de la liniile de studiu in alte limbi. Daca luam in calcul ca si Clujul are totdeauna candidat maghiar la postul de primar, de ce nu ar fi un maghiar candidat la postul de rector la UBB”, marturiseste decanul de la FSEGA.

Candidatii de la UTCN

Sergiu Nedevschi, decanul de la automatica si calculatoare, Petru Berce, decanul Facultatii de Constructii de Masini, Nicolae Burnete, decanul de la Facultatea de Mecanica, si Sorin Popescu, responsabilul de ingineria calitatii sunt printre candidatii de la UTCN.
“Depinde de politica facultatii la care sunt. Probabil ca vor veni altii mai tineri. Ar trebui si facultatea de constructii sa aiba un rector. Nu a inceput inca campania electorala decât in cercuri restrânse. Eu am fost invatat cu un rector si atunci suntem tot timpul marcati de aceste aspecte. As vrea un rector care sa continue ceea ce a facut Radu Munteanu pe toate planurile. Amândoi pe care ii spuneti dumneavoastra sunt posibili viitori rectori(n.r. Decanul de la automatica si calculatoare, decanul de la constructii de masini). Nu cred ca va fi o competitie acerba pentru ca votul este universal, nu mai este ca inainte când putina lume vota rectorul. Va fi probabil si un al doilea tur de scrutin ca si in alte parti. Cred ca spre cercetare ar trebui sa se indrepte viitorul rector pentru ca este foarte importanta in universitatea noastra” , considera Mircea Petrina, prorector in cadrul UTCN.

700 de voturi la UTCN

“Parerea mea este ca ne trebuie nu un profesor extrem de bun in cercetare si didactic, ci unul extrem de bun in management. Probabil unii dintre decanii actuali. Trebuie sa ai experienta unui decanat intâi. Exista persoane care ar putea ocupa din acest val de decani. Nu stiu daca va candida Mircea Petrina. Poate sa candideze. 700 si ceva de oameni vor alege. Chestiunea este delicata ca sa spunem ca poate cei de la constructii voteaza, dar trebuie sa se prezinte cu o platforma. Se merge pe ideea de campanie electorala. Este foarte important ca rectorul propune prorectorii. In campanie electorala daca nu spui pe cine alegi prorector nu prea ai sanse sa te voteze. Noi asa am facut regulamentul sa isi prezinte echipa inainte de concurs. Echipa asta va fi votata daca va fi agreata de mai multa lume. Oricine trebuie sa mearga cu echipa si sigur echipa daca e apreciata va primi multe voturi pentru rectorul pe care il sustine. Persoanele care iau cuvântul cel mai des in Senat sunt iarasi o varianta. Nu spun ca nu se poate(n.r. ca un prorector sa faca parte din mai multe echipe). Daca mergi intr-o echipa mergi cu aia. Nu interzice nimeni sa fie in doua echipe. Nu neg ca se poate. Negocierea se face cu echipa.  Decani care nu mai pot fi decani ar putea fi alti candidati. Eu unul ma retrag la catedra ca-s din 1992 in conducere. Mai bine stau ca m-am rupt de cercetare, m-am rupt de studenti. Munca asta de aici nu mai este scoala ca lumea pentru mine”, considera Tiberiu Rusu, prorectorul responsabil de sectorul administrativ si patrimoniu.

Alegerile de la USAMV

Actualul rector de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara(USAMV), Doru Pamfil, este recunoscut pentru lucrurile bune pe care le-a facut pentru universitate si probabil va ramâne in functia de rector si in urma alegerilor. Va redam in continuare calendarul admiterii:
21 decembrie: Alegeri generale pentru desemnarea Rectorului (o singura locatie);
22 decembrie: Senat pentru validarea modului de desfasurare a alegerilor pentru Rector;
9-16 ianuarie 2012: Depunerea la Decanat a candidaturilor pentru Decan si depunerea la Rectorat a
candidaturilor pentru functia de Director CSUD si a Prefectului studentilor
17 ianuarie Alegeri pentru prefectul studentilor
18-19 ianuarie Consilii facultati pentru analiza candidaturilor pentru functia de Decan si avizul de
participare la concursul organizat de Rector;
23 ianuarie: Confirmarea rectorului de catre MECTS (maximum 30 zile)

UMF, vine schimbarea
Mai multe voci din cadrul UMF sustin ca actualul rector, Constantin Ciuce, va fi schimbat din functie la viitoarele alegeri pentru rector. Printre candidati se numara prefectul Florin Stamatian si un candidat din umbra care se asteapta de la el sa schimbe situatia din universitate. Majoritatea angajatilor sustin ca au salarii prea mici si aceasta nemultumire se va reflecta in votul lor.

Motivatia lui David:
I. DE CE? MOTIVATIA PENTRU ACEST DEMERS
Abia intors din SUA (unde lucrez peste vara, fiind prof. asociat la Mount Sinai School of Medicine, New-York) am fost luat in august ca din oala de presa clujeana care ma intreba daca intr-adevar candidez la functia de rector. Nu stiam si nu intelegeam despre ce este vorba. Abia apoi am aflat ca reprezentam unul din numele care circula pentru potentialii candidati la functia de rector al Universitatii Babes-Bolyai (UBB). Am spus imediat, ferm, ca, desi ma onoreaza ca unii colegi s-au gândit la mine, nu ma intereseaza, eu fiind la vârsta in care, intr-o cariera normala, activitatea stiintifica este mai importanta ca cea administrativa. Sunt altii care ar fi mai potriviti, prin criteriul vârstei si al experientei executive.
Am asteptat insa sa vad care sunt candidatii la functia de rector si mai ales ce programe si viziune au pentru UBB. De asta chiar imi pasa! Sunt obisnuit cu practicile democratice si moderne de la universitatile din SUA unde, inainte de alegeri, au loc dezbateri serioase de idei privind viitorul unei universitati, care fundamenteaza apoi o decizie rationala de vot. Iata insa ca este luna octombrie, mai sunt doar câteva luni pâna la alegeri, si nimeni nu si-a anuntat public candidatura. Am auzit tot felul de discutii, unii m-au tatonat si pe mine pentru a intra in diverse echipe, dar nimeni nu si-a asumat public interesul de a candida, venind in fata comunitatii UBB cu un program pe care sa-l putem evalua, ca sa stim ce si pe cine votam. Asa ceva chiar nu cred ca este bine pentru comunitatea UBB.
In acest context, incurajat si de discutii cu o serie de colegi din universitate, am hotarât sa analizez serios posibilitatea de a candida la functia de rector al UBB. Cred ca nodul gordian trebuie taiat! Chiar daca zvonul circula deja din luna iulie, stiu ca aceasta decizie de a analiza serios o posibila candidatura, va lua prin surprindere, totusi, multa lume! Adversarii mei vor deveni mai vocali si critici, prietenii si/sau colaboratorii vor ramâne surprinsi ca in final m-am decis sa incep acest demers (acesta este un text pe care când l-am scris, chiar nu l-am impartasit cu nimeni), iar cei care nu ma cunosc foarte bine probabil vor deveni curiosi (sper sa nu ramâna nepasatori). Foarte sincer spus, eu sper ca prin aceasta atitudine sa-i determin si pe ceilalti candidati interesati sa iasa la lumina, sa venim in fata comunitatii UBB cu programe si planuri, astfel incât ele sa fie dezbatute public pentru a eficientiza procesul de vot in interesul UBB.
Daca imi voi depune candidatura, evident ca mi-ar placea si voi face tot ce depinde de mine omeneste si moral posibil sa reusesc; dar nu tin neaparat sa câstig si mai ales, nu cu orice mijloace. Pentru mine nu este importanta doar atingerea scopului, ci si mijlocul prin care ti-l atingi. Daca se poate câstiga cu un program eficient, fundamentat pe sinceritate, mijloace rationale si fara a face rabat in competitie de la minima morala este bine. Daca se pierde cu aceste mijloace, in conditiile in care sunt alte programe mai bune, este bine si asa. Daca insa se pierde cu un program bun din cauza acestor mijloace, este un lucru rau care nu ne va face cinste. Sincer spus, nu stiu ce sanse as avea daca mi-as depune candidatura, eu neintrând in nicio intelegere si, mai ales, nestiind ce contracandidati sunt. Prin gestul meu pot insa arata cam cum ar trebui sa fie o candidatura la UBB. Evident, nu sunt pesimist. Sunt un sceptic constructiv. Daca imi voi depune candidatura sper sa pot mobiliza comunitatea UBB in jurul acestei generatii de mijloc, pe care o reprezint acum si eu. Atentie, fara a fi vorbit cu ei sau a sti daca m-ar sustine sau nu, sper intr-o colaborare din partea colegilor Neda Zoltan, Andrei Marcus, Benedeck Jozsef si alti oameni inteligenti si cu caracter care reprezinta  linia maghiara si cu care am avut in diverse contexte colaborari excelente. Pe linia germana am avut o relatie corecta si de apreciere cu profesorul Rudolf Graf si cu Delia Balas. Nu va ascund ca mi-as dori un parteneriat special cu profesorul Octavian Popescu, pe care l-as vedea un excelent presedinte de Senat, atât prin valoarea stiintifica cât si prin caracterul sau echilibrat; de asemenea profesorul Ioan Bucur, conferentiarul Gabriel Badescu si altii sunt oameni cu care am colaborat excelent si care mi-ar placea sa ma sustina in acest demers, daca ma voi hotari sa-l implementez. Sper ca generatia seniorilor sa fie deschisa spre o schimbare in acest sens, iar generatia tânara sa fie, evident, alaturi de aceasta schimbare. Vom vedea!
Desigur, multi colegi se pot intreba, in mod sincer si legitim, ce m-ar recomanda pe mine pentru aceasta candidatura? Am sa raspund direct, asa cum vad eu lucrurile, perspectiva care, de altfel, ma face sa ma gândesc la posibilitatea de a candida; probabil ca cei care au vehiculat numele meu s-au gândit la ceva similar. In primul rând sunt loial acestei universitati si ii cunosc istoria ca putini altii. Pe unii daca ii intrebi ce scrie pe stema UBB, care este mottoul sau care sunt valorile acestei universitati, habar nu au. Daca ii intrebi despre istoria de pe „Ulita Lupilor” si unde au fost Colegiul Iezuit (in 1581), Academia Claudiopolitana etc., nu stiu! Dar, pe de alta parte, si altii sunt loiali si stiu bine istoria universitatii. Eu sunt insa dispus sa-mi dedic timpul pentru bunul mers al acestei universitati. O universitate ca UBB nu se conduce cu un program fix, cu concedii; ea cere timp si munca 100%, iar daca nu gasesti placere in asta, cu timpul devine o corvoada. Apoi, cred ca punctul meu tare este faptul ca fac educatie, cercetare si servicii inovative performante si stiu asadar cum ar trebui ele facute mai general, in UBB. Am o expertiza nationala si internationala, cred eu, foarte buna in managementul si politica stiintei. Sub aspect executiv am infiintat si conduc un departament care in 5 ani a devenit unul din cele mai performante in domeniu la nivel national si competitiv international. Nu in ultimul rând, stiu cum functioneaza universitatile de top din strainatate din interior si voi dori sa asigur cercetatorilor si cadrelor didactice de la UBB conditii de cercetare si administrative similare. Academic vorbind, eu sunt “un produs UBB” (ex. prin formare, loc de munca principal), pregatit si lucrând “part-time” si in SUA. Cred va aceasta combinatie este una foarte utila, care ma face (a) sa cunosc foarte  bine sistemul nostru de invatamânt si cum functioneaza el la UBB si (b) sa stiu cum poate acesta beneficia de o schimbare adecvata, fara blocaje, pe baza unor mecanisme institutionale performante din SUA. Este evident, ca daca imi voi depune candidatura si daca voi câstiga, inevitabil, voi fi un alt gen de rector, dupa modelul presedintilor universitatilor americane. Voi  sti sa ma bucur pentru reusitele profesionale ale colegilor mei si ale studentilor, carora am rolul sa le asigur conditii performante si oportunitati in care sa-si valorizeze talentul si munca. Performanta mea din acel moment va fi evaluata prin astfel de indicatori! Este drept ca partea executiva este mai slab reprezentata in expertiza mea in comparatie cu celelalte componente si as „arde” o etapa, cea de decan, dar cred ca realizarile anterioare arata ca riscul este, totusi, minimal”, arata Daniel David pe blogul personal,h ttp://danieldavidubb.wordpress.com.

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.