UNPR, partidul al cărui lider a fost Gabriel Oprea, fuzionează cu PMP, formaţiunea înfiinţată de Elena Udrea. Liderii Valeriu Steriu şi Traian Băsescu au anunţat că au ajuns la un acord, după negocieri care au durat două săptămâni. Practic, UNPR va fi absorbit, deoarece viitoarea formaţiune va avea numele şi însemnele PMP. Progresiştii au câştigat jumătate din funcţiile de conducere la nivel central şi în filiale.

UNPR absorbit de PMP

Traian Băsescu a anunţat, marţi,12 iulie, că partidul pe care l-a fondat, PMP, va absorbi într-o săptămână UNPR, după ce progresiştii au plecat în număr important la PSD, iar UNPR-ul condus de Valeriu Steriu a rămas un partid care nu mai are opţiuni pro-PSD.

„Vrem fuziune cu un partid în care parlamentarii nu mai au opţiune spre PSD”, a declarat Traian Băsescu într-o conferinţă de presă, în care a anunţat că posturile de conducere după fuziune vor fi distribuite proporţional 50-50.

Fostul preşedinte a mai spus că distribuţia puterii în teritoriu a noului partid, care va păstra denumirea, sigla şi imnul PMP, va fi echilibrată. În acelaşi timp însă, a adăugat Băsescu, fiecare dintre cele două formaţiuni îşi va menţine în administraţia locală alianţele deja încheiate pentru conservarea unor funcţii in Consiliile judeţene sau de viceprimari fie cu PSD, fie cu PNL.

traian basescu

”Va fi o distribuţie echilibrată”

Absorbţia UNPR, formaţiune care a eşuat după alegerile locale în stabilirea unor alianţe pentru parlamentare şi cu PNL, şi cu PSD, marchează practic dispariţia acestei formaţiuni, după retragerea din partid şi, din toamnă, şi din politică, a fondatorului său, Gabriel Oprea, urmărit în două dosare penale şi acuzat de plagiat.

”Va fi o distribuţie echilibrată a puterii în teritoriu. Pentru că analiza pe care o facem de două săptămâni ne arată că acolo unde Partidul Mişcarea Populară este puternic, sunt slăbiciuni mai mari la UNPR, şi unde Partidul Mişcarea Populară este slab, a avut rezultate slabe la alegeri, este mai puternic UNPR. Avem o soluţie echilibrată de 50% – 50%. Vă mai pot spune că PMP-ul actual are doi prim-vicepreşedinţi, noul partid va avea patru prim-vicepreşedinţi pe care îi va desemna UNPR până miercuri. Drept pentru care, în conformitate cu statutul nostru, am semnat cu domnul preşedinte Steriu acordul de fuziune”, a mai spus Băsescu.

gabriel oprea net

”Gabriel Oprea rămâne cu onoarea”

Întrebat ce se va întâmpla cu Gabriel Oprea care, potrivit statului UNPR, este preşedinte de onoare, Băsescu a spus: ”Nu e membru al noului partid Gabriel Oprea. După fuziune nu mai e partidul, rămâne cu onoarea”.

Din declaraţiile celor doi lideri, Traian Băsescu şi Valeriu Steriu, reiese că structurile de filiale din teritoriu ale celor două formaţiuni se echilibrează. Astfel, PMP, care a avut un scor la locale de 4.6%, a înregistrat acest rezultat participând singur în alegeri şi doar în aproximativ jumătate din judeţe.

La rândul său, UNPR, care a obţinut 300.000 de voturi la locale, a participat de unul singur în cîteva circumscripţii, în general în oraşe mici, iar în majoritatea localităţăilor, ca şi la Consiliile judeţene şi locale, a mers împreună cu PSD.

Valeriu Steriu reprezintă în acest moment o formaţiune cu circa 25 de parlamentari, jumătate dintre aceştia migrînd, după alegerile locale, la PSD.

Steriu a mai arătat că formaţiunea viitorul PMP va fi un proiect menit să echilibreze cele două mari forţe politice – PSD şi PNL. El a mai spus că printre priorităţile PMP se vor afla dezvoltarea capitalului autohton şi agricultura.

Potrivit lui Traian Băsescu, fuziunea a fost votată în unanimitate de reprezentanţii celor două formaţiuni, după o negociere care a durat două săptămâni. Congresul de fuziune va avea loc săptămâna viitoare, când se va alege un preşedinte comun şi patru prim-vicepreşedinţi, cei de la PMP fiind Cristian Diaconescu şi Sigfried Mureşan.

 

Preşedinte UNPR Cluj: ”Nu am fost consultat vizavi de această fuziune”

În UNPR Cluj au rămas doar doi membri: Ştefan Dimitriu – preşedintele partidului şi Liviu Neag – vicepreşedintele, după ce întreaga organizaţie a UNPR Cluj-Napoca, biroul local, structurile politice locale, în frunte cu Mirel Ţăgorean, consilier local, fost preşedinte al organizaţiei municipale UNPR şi cei 500 de membri ai organizaţiei, a trecut la organizaţia PMP Cluj-Napoca.

Ştefan Dimitriu, preşedintele UNPR Cluj, nu prea a dorit să facă comentarii cu privire la fuziunea dintre PMP şi UNPR din motivul că nu a fost consultat, nici el, nici organizaţia Cluj:

”Nu pot să vă dau nicio declaraţie din două motive. Primul, pentru că nu am fost consultat nici eu, nici organizaţia Cluj, dar după ce a apărut în mass-media, o să-mi permit să consult eu organizaţia judeţului Cluj vizavi de această fuziune şi atunci o să am o părere exprimată. Altfel mi-aş spune o părere personală care nu ştiu dacă se va suprapune cu cea a Biroului Executiv. Al doilea motiv este unul personal.

Aşa mi se pare corect, că altfel…dacă nu suntem nici la astfel de momente capabili să spunem lucruri adevărate, atunci, părerea mea e că existăm degeaba”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Stefan Dimitriu.

Amintim că Ştefan Dimitriu a fost la fel de rezervat să facă comentarii pe baza speculaţiei fuziunii dintre UNPR şi PNL, care se discuta la sfârşitul lunii iunie. Acesta a specificat doar că această eventuală fuziune i se pare confuză, având în vedere că protocolul dintre UNPR şi PSD nu s-a anulat.

”Ştiu de un înscris care s-a perfectat prin februarie 2016 între UNPR şi PSD. Înscrisul a fost validat la partidul de la Braşov de toţi preşedinţii de organizaţii judeţene, care aveau un preambul care spuneau că după alegerile locale se vor concretiza modul în care vom participa cu PSD la alegerile din toamna anului 2016. Restul informaţiilor mi se par confuze din moment ce acest protocol nu a fost supus unei anulări”, spunea Ştefan Dimitriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.