Potrivit unui anunț făcut de organizatorii Untold, a cincea ediție a festivalului va avea loc la în ceputul lunii august, primele 10.000 de abonamente fiind puse în vânzare începând de săptămâna aceasta.

”Festivalul Untold, devenit un fenomen internaţional, îşi deschide porţile tărâmului magic în 2019, în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale din Europa a ajuns la cea de-a cincea ediţie care va fi una aniversară şi de neuitat, pentru fanii festivalului. Organizatorii pregătesc deja participanţilor o ediţie legendară, care va depăşi tot ceea ce au trăit în cele patru ediţii de până acum. Pentru fanii festivalului care s-au înregistrat pe untold.com, călătoria spre festival începe miercuri, 14 noiembrie, la ora 14.00 când vor fi disponibile primele 10.000 de abonamente”, arată organizatorii.

Însă, pentru moment, cei de la Untold au probleme grave care au apărut ca urmare a implicării lor într-un dosar penal de trafic de droguri.

Sorin Gadola, fost asociat în firma Untold SRL, şi Ionuţ Morariu, fost administrator al firmei, au fost trimişi în judecată pentru deţinere, respectiv trafic de droguri.
”„În perioada primăvara anului 2015- luna februarie 2018, Morariu Mircea Ionuţ i-a vândut droguri de risc – cannabis – lui Gadola Sorin, cu preţul de 50-60 de lei/gram, o dată/săptămână, câte 5 grame de fiecare dată, cu unele intermitenţe, care au durat în total cel mult 9 luni (în care intră şi perioada în care cei doi au urmat un tratament de dezintoxicare la o clinică din Viena); în acest mod, Morariu Mircea Ionuţ a obţinut suma de 25.000 de lei (cel puţin; la calcularea acestei sume, am avut în vedere preţul minim, respectiv 50 de lei/gram, şi cantitatea minimă de 500 de grame de cannabis, vândută în total în minim 100 de săptămâni, 5 grame/săptămână); aceste acte materiale au fost comise în diverse locaţii, printre care locuinţa lui Morariu Mircea Ionuţ, … jud. Maramureş”, se arată în rechizitoriul DIICOT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.