Designers’ Nest revine! Dacă ai o voce vizuală puternică, dacă simți că poți spune o poveste doar printr-o jachetă, o bijuterie sau un machiaj nebun de curajos, acesta este locul tău. UNTOLD nu mai este de mult doar un festival. Este o lume în care hainele devin armuri de libertate și machiajul, o declarație

În inima celui mai spectaculos festival din România, se conturează un univers paralel unde moda, arta și energia cosmică se întâlnesc sub același cer: UNTOLD X. Între 7 și 10 august, Cluj-Napoca devine din nou capitala viselor trăite cu ochii larg deschiși, dar nu doar pentru iubitorii de muzică, ci și pentru cei care trăiesc prin culoare, textură și expresie creativă.

Designerii, artiștii, creatorii de stil și trendsetterii care vor să transforme look-urile participanților în opere de artă vii, pot aplica acum pentru a face parte din Designers’ Nest, fashion hub-ul festivalului care respiră nonconformism și estetică fără limite.

Înscrierile sunt deschise până pe 15 iunie 2025, prin formularul oficial pe care îl găsești AICI.

Designers’ Nest nu e doar un spațiu, e o stare de spirit. Aici se împletesc creativitatea pură cu vibe-ul UNTOLD. Make-up artiști, hairstyliști, bijutieri, creatori de obiect sau haine vin să inspire, să transforme, să îndrăznească. Este locul în care fanii festivalului se pot reinventa în fiecare zi, construindu-și propria identitate vizuală, fără reguli, fără convenții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.