UPDATE: Asociația Societatea Organizată Sustenabil S.O.S., care desfășoară campania „SOS Parcul Est” de un deceniu, este cea care a câștigat concursul de proiecte de amenajare a Parcului Est.

Aveam ‘șansa’ ca arealul să fie și mai mult privatizat cu un aquapark care, dacă nu interveneam alături de locuitori și societatea civilă clujeană în 2019, distrugea complet ideea Parcului Est. Felicităm alegerea juriului, toți participanții și câștigătorii pentru un proiect care arată că orașul nu trebuie antropizat complet și care arată respect celorlalte viețuitoare și naturii din oraș.     

Cerem ca acest spațiul public verde propus de campania noastră, alături de urbaniști, ecologiști și de locuitori din zonă să fie deschis din luna martie„, transmite asociația S.O.S., în ciuda faptului că zona este de încadrare funcțională CB5 – Centru de conferințe și expoziții internaționale, terenuri pe care se pot construi imobile.

Pentru ca spațiul să fie deschis din martie, Primăria Cluj-Napoca trebuie să includă în bugetul votat în februarie 2021 câteva măsuri simple și necostisitoare, dar care aduc locuitorii Clujului în Parcul Est mult înainte de finalizarea amenajării:

  1. Curățarea parcului de deșeuri aruncate ilegal. Am făcut zeci de sesizări până acum, iar soluțiile sunt la îndemână.
  2. Montarea unor bariere care să limiteze traficul auto pe strada Bulandra, cu acces strict pentru RADP, pentru a limita depozitarea deșeurilor ilegale și pentru a permite vizitarea arealului.
  3. Demontarea panourilor RADP care interzic deplasarea pietonilor în parcul acceptat de Primărie și realizarea unei noi signalistici care permite accesul pietonal și ciclist spre Baza Sportivă Gheorgheni și zona lacurilor.
  4. Interzicerea depozitării de materiale de construcții și de moloz de către RADP pe sute de metri care distruge habitatele și biodiversitatea și îndeamnă alți clujeni să își arunce gunoaiele în fosta pepinieră.
  5. Acceptarea sfatului juriului internațional de a avea un custode / curator al spațiului care colaborează cu autoritățile, mai ales în condițiile în care Asociația Societatea Organizată Sustenabil S.O.S continuă campania propunând ca o parte din Parcul Est, zona mlăștinoasă, ultimele lacuri, o parte din pârâul Becaș și din pepinieră, să fie desemnată prima arie naturală urbană protejată a orașului.

Știre inițială: Primarul Emil Boc calcă pe cadavre și face concursuri pe terenurile private ale clujenilor pentru Parcul de Est. Primăria refuză să-i despăgubească pe clujeni la un preț normal și nici nu face schimbări în documente, așa cum i s-a cerut, inclusiv prin ordin judecătoresc.

În acest sens, mai mulți clujeni acuză Primăria Cluj Napoca de dezinformare în privința datelor privitoare la regimul juridic la terenului pe care administrația locală se pregătește să construiască Parcul Est.

O petiție a fost înaintată administrației locale pentru a sublinia abuzurile care au loc chiar și după 30 de ani de la căderea regimului comunist. Proprietatea privată a clujenilor din zona Parcului de Est nu este respectată, deși este garantată prin Constituție. 

”Aceste terenuri sunt în mod eronat cuprinse în tema de proiectare a concursului derulat de instituțiile ce le conduceți ca având încadrarea funcțională UVA – zonă verde, scuaruri, grădini, parcuri publice. În realitate, terenurile înscrise în CF 270374 și CF 270381, au încadrare funcțională CB5 – Centru de conferințe și expoziții internaționale, terenuri pe care se pot construi imobile!!  

Deși există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pusă silit în executare, ne aflăm din nou în situația unei „exproprieri de fapt” fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, încălcându-se astfel prevederile constituționale și cele din art.1 Protocol 1 din CEDO. Exact ca și în 2014 când a fost adoptat Planul Urbanistic General, la fel și acum nicăieri în cuprinsul documentației nu se regăsește evidențiată situația particulară a terenurilor din zona studiată, aflate în proprietatea privată. 

Nu înțelegem care sunt motivele dezinformării juriului și a publicului general cu privire la situația urbanistică reală. Toate planșele desenate atașate puse la dispoziția participanților la concurs și a juriului prezintă zona ca fiind UVA- zonă verde. Nici pe pagina web a Primăriei Cluj nu este evidențiată încadrarea funcțională CB5 în Planul Urbanistic General. Ca și cum nu ar exista. Asistăm practic la o dezinformare la nivel internațional (componența juriului și participanții la concurs). 

Nu înțelegem nici care sunt motivele pentru care din nou, nu am fost informați și consultați conform prevederilor legale cu privire la intențiile de dezvoltare a zonei, deși în perioada în care se elabora documentația pentru concursul de soluții aveam deschisă deja procedura executării silite. Conform Legii 350/2001, a Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism autoritatea locală este OBLIGATĂ să comunice în scris, în timp util intențiile sale. Nu a fost respectată nici HCL 153/2012 cu anexa privind aprobarea Regulamentului local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului. În acest Regulament se arată obligativitatea întocmirii, a conținutului și a finalizării Raportului informării și consultării publicului care trebuie să conțină localizarea rezidenților, proprietarilor și părților interesate care au primit notificări, buletine informative sau alte materiale SCRISE, un rezumat al problemelor, observațiilor și rezervelor exprimate de public pe parcursul procesului de informare și consultare. Deși conform ANEXEI 8 la tema de concurs – DOCUMENTAȚIE SUPLIMENTARA, 8.1 Consultarea populației se menționează la pct. 2 că a fost ridicată în dezbaterea publică problema proprietăților private din zona, în RAPORTUL DEZBATERII PUBLICE echipa de concurs a considerat oportună doar preluarea punctelor 4,5,8 si 9 din dezbaterea publică. Cu toate acestea, în documentația temei de concurs, la punctul 3.1.4 scrie

„TOATE observațiile din dezbaterea publică au fost luate în considerare la elaborarea prezentei teme de concurs”. Dar cam atât. Este singura mențiune ce se face cu privire la existența unor proprietăți private în zonă. Mențiune scurtă, nedetaliată în niciun fel, contrar obligațiilor legale amintite mai sus, ușor de trecut cu vederea de către juriu, concurenți și publicul general. 

Nu înțelegem de ce, după 30 de ani de la căderea regimului comunist, în anul 2021 cu lozinca România lucrului bine făcut, proprietatea privată nu este în continuare respectată deși este garantată prin Constituție, iar sub dezideratul generos de amenajare a unui parc pentru cetățeni se începe iar cu sfârșitul. Acest proiect trebuia început cu rezolvarea problemelor proprietăților private din zonă, prin găsirea unor soluții viabile, legale, nu prin abuzuri de putere repetate, și încălcarea flagrantă a legii cu privire la proprietatea privată.  

Deși nu am fost niciodată împotriva realizării Parcului Est, considerăm că prin prezența noastră acolo, prin realizarea unei construcții conform regulilor UTR – CB5 în vecinătatea unui viitor parc, putem contribui la îmbunătățirea și întreținerea zonei verzi care acum este într-o stare jalnică.  

Nu înțelegem de ce suntem în continuare tratați cu indiferență de către autorități, deși am spus întotdeauna că suntem dispuși la dialog sau chiar la soluții alternative. Varianta actuală de proiect, aprobată unilateral nu duce decât la conflicte costisitoare, nedorite și dezavantajoase, atât pentru noi cât și pentru dezvoltarea zonei. Dacă în continuare vom fi ignorați de către autorități, ne vom vedea din nou nevoiți să apelăm la instanțele de judecată și organismele de control ale statului cu atribuții în verificarea legalității și oportunității cheltuirii banilor publici. 

Ne dorim ca demersul nostru să fie urmat și de ceilalți proprietari de terenuri private din zonă, aflați în situații similare”, arată o petiție a clujenilor trimisă administrației locale.

Licitație publică pe banii clujenilor

Primăria, în parteneriat cu ordinul arhitecților din România a lansat o licitație publică pe procedura de achiziții publice, în fostul SEAP, în valoare de aproximativ 6.300.000 lei. A fost organizat un concurs de soluții cu parte din juriu internațional, pentru tema de proiectare a Parcului de Est din Cluj-Napoca.

Bineînțeles, asta nu înseamnă că autorizațiile sunt obținute, de acum încep problemele referitoare la documentele oficiale necesare. Cu toate acestea, indiferent ce ar urma să se întâmple, chiar și banii pentru tema de proiectare a Parcului de Est din Cluj sunt bani publici, din buzunarele clujenilor.

Unul dintre proprietarii din zona Parcului de Est a povestit reporterului cum a câștigat procesul împotriva Primăriei Cluj-Napoca, dar și cum Boc a ignorat hotărârea judecătorească ce îi încurca planurile.

Cum a ignorat Boc deciziile instanței

“Am avut șansa fericită de a câștiga în instanță în 2018, am așteptat doi ani ca Primăria să ia o măsură. După doi ani de zile în care am observat că Primăria nu a făcut absolut nimic, ne-am dus la un executor judecătoresc. Nu se poate să nu pui în executare o hotărâre judecătorească. Au pus-o în executare în sensul că au făcut o întâlnire și au emis acel HCL privind aprobarea Regulamentului local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului, dar pe toate documentele, pe PUG, parcelele respective apar în continuare ca zonă verde. 

Am cumpărat terenul în anul 2010 în ideea că vom avea o casă. După ce am cumpărat terenul, am început demararea procedurilor normale – ridicare topografica, puz, pub, autorizație de construcție, etc. În 2014, la finalul anului, am aflat din ziar are loc ședință publică pentru aprobarea noului PUG al Clujului. Propunerea era ca inclusiv pentru terenul nostru să se schimbe încadrarea de urbanism în zonă verde. 

Reacția domnului arhitect șef a fost următoarea, citez – Sunteți speculanți imobiliari. Ați cumpărat ieftin și vreți să vindeți scump. Domnul Boc mi-a spus personal – Câtă vreme voi fi eu primar, acolo nu veți construi niciodată nimic. Cum poți să spui unui cetățean care plătește taxe și impozite și căruia îi ceri să te voteze că atât timp cât vei fi primar, acolo nu voi construi nimic? Am înțeles, ai un proiect de suflet. Clujul are nevoie de zonă verde, dar vino cu o soluție. Nu poți să calci peste capul oricui. 

Niciodată din 2014 până în prezent nu am fost contactați în niciun fel de nimeni din primărie”, a declarat un cetățean clujean pentru Gazeta de Cluj. 

PUG-ul CLujului a fost aprobat prin vot în unanimitate. În documentația pusă la dispoziția juriului și concurenților toată zona apare ca fiind zonă verde, drept reglementare urbanistică, și figurează ca fiind în proprietatea Primăriei. 

Noi vrem și dans!

Dacă tot pe banii noștri se construiesc parcuri, păi de banii ăștia am vrea și noi ceva antren, ceva divertisment, ceva distracție. Dacă tot plătim atât, căci democrația nu are preț, vrem să ne simțim bine. Bine tratați, măcar.

Dar nu suntem. Nu doar că nu putem alege noi muzica, dar mai suntem și luați de sus.

Vizual, totul e varză. Pare că nu există miză. Poate chiar nu există. Dar măcar mimați și voi. Repet: de banii ăștia. Altfel, încetați să mai comparați prostituția  cu politica, drept cele mai vechi meserii din lume. Există milioane de lucrătoare sexuale, în toată lumea, mult mai oneste și cu tarife mult mai mici.

Așadar, Boc, dans!

Sau, dacă nu, dați banii înapoi.

S-a judecat pentru teren 30 de ani, iar acum îl ia Primăria

Un alt clujean din zonă este pe cale să piardă un teren pentru care s-a judecat timp de 30 de ani.

“La cheltuielile care se fac, ar trebui ca Primăria să ne despăgubească la un preț normal sau în funcție de grila notarială. Noi ne-am judecat timp de 30 de ani de zile pentru teren. Îl pierdusem în comunism. Acum, după ce îl câștig, vine Primăria și mi-l ia. 

Nu am nimic împotriva construirii parcului, dar măcar să ne dea alt teren. Nu să organizeze concursuri pe terenurile private ale noastre.

La un moment dat, mi-au propus să-l dau spre vânzare cu doi sau trei euro pe metru pătrat. Păi nici banii ce i-am cheltuit nu îi recuperez așa”, a declarat pentru reporter unul dintre cetățenii clujeni. 

Dosar împotriva Primăriei înaintat la CEDO

Un alt clujean dintre cei care au proprietăți private pe terenul marcat ca zonă verde în cadrul proiectului de construire a Parcului de Est a înaintat dosarul împotriva Primăriei Cluj-Napoca la CEDO. 

Acțiunea a fost luată în urma sfatului dat de către avocatul său și după ce, deși instanța a decis în favoarea sa în prima decizie, doi din trei judecători din completul de judecată au decis în final în favoarea Primăriei Cluj-Napoca. 

1 COMENTARIU

  1. Se fac parcuri, zone verzi, pentru ca investitorii imobiliari sa poata primi autorizatie de constructie, si sa ne oblige sa cumparam la pret de strainatate…..totul e facut pt dezvoltatori pe banii contribuabililor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.