UPDATE:
Doi medici care lucrează pe secţia de la Terapia Intensivă de la Spitalul MAI Gerota sunt în stare critică, după ce au fost infectaţi cu coronavirus. Cele două doctoriţe de la Spitalul MAI Dimitrie Gerota sunt în stare critică, iar prognosticul medicilor este rezervat, a anunţat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, la Antena 3.
„Sunt în stare critică (cele două doctoriţe de la Spitalul Gerota – n.r.), sunt ventilate mecanic, prognosticul medicilor este rezervat, dar ei fac toate eforturile necesare”, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tatătaru, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Ambele doctoriţe au doar 40 de ani şi niciuna dintre ele nu are alte probleme medicale. Ele au fost duse la Institutul C.C. Iliescu, unde au fost intubate.
Jumătate din personalul medical al spitalului a fost depistat cu noul coronavirus. Zeci de cazuri au fost confirmate într-o singură zi.
Medicii şi asistentele ar fi fost contaminaţi de fostul ofiţer MAI care a venit infectat şi a minţit autorităţile că nu a fost plecat din ţară. De fapt, fusese în Israel.
Spitalul a fost în carantină.
___________
Știrea inițială:
Presa națională a anunțat că Dr. Alida Moise – șef secție la Terapie Intensivă în cadrul spitalului MAI Gerota a murit din cauza infectării cu coronavirus. Chiar dacă jurnaliștii susțineau că informația a fost confirmată de surse medicale, ulterior, Raed Arafat a infirmat această informație, susținând că medicul nu a murit, dar este în stare critică.
”Un medic a murit de coronavirus conform unor surse DIGI24, citate și de România TV. Medicul a fost angajat al spitalului Gerota și avea 40 de ani. Acesta s-a infectat cu virusul chiar în spital și se pare că a pierdut lupta cu viața. Nu se cunosc, dacă medicul mor de coronavirus avea și alte afecțiuni”, scriau jurnaliștii.
”Femeia nu era nici în vârstă și nici nu avea alte patologii cunoscute. Ea a fost îmbolnăvită de un fost polițist, în prezent angajat al Administrației Domeniului Public, care i-a mințit pe medici și nu a spus că a fost în Israel. Polițistul pensionar s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a infectat zeci de membri ai personalului medical și prieteni, fapt ce a dus la închiderea Spitalului Dimitrie Gerota”, scria DIGI24. Ulterior jurnaliștii au rectificat știrea.
Raed Arafat: Pot să vă spun tuturor ca nu este adevarat! Este în stare critică dar este în viață
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a confirmat că șefa ATI de la Gerota este în stare critică, însă în acest moment, în noaptea de vineri spre sâmbătă, se luptă clipă de clipă pentru fiecare gură de oxigen: „Pot să vă spun tuturor ca nu este adevarat! Este în stare critică dar este în viață. Acum am primit cert confirmarea!”, a declarat Raed Arafat pentru Digi 24 vineri noapte, în jurul orei 12.00.