Biroul Electoral Central a făcut publice rezultatele parţiale după numărarea a peste74% din voturi. 54,09% din români s-au prezentat ieri la urne pentru a-şi alege preşedintele. Conform ultimelor date publicate, Traian Băsescu este clasat pe primul loc cu 32,84% din sufragii, urmat de social-democratul Mircea Geoană care a obţinut 29,82 procente din voturile centralizate. Liberalul Crin Antonescu se clasează în acest moment pe poziţia a treia cu 20,35% din voturi, pe locul 4 se află Corneliu Vadim Tudor cu 5,42%, urmat de Kelemen Hunor, candidatul UDMR care a obţinut 4,44% din voturi. Sorin Oprescu a reuşit să strângă doar 3,32% din voturile valabil exprimate, George Becali doar 1,87%, restul candidaţilor reuşind să adune sub un procent din voturile românilor.

 

Clujul votează, România votează!

România îşi alege astăzi, 22 noiembrie 2009,  președintele pentru următorii cinci ani. Totodată românii votează astăzi și la referendumul propus de președintele Traian Băsescu pentru reducerea numărului de parlamentari și trecerea de la Parlament bicameral la Parlament unicameral. Gazeta de Cluj vă va ține la curent pe parcursul acestei zile cu cele mai importante evenimente ale acestui scrutin. 
Secțiile de vot s-au deschis astăzi, în toată țara încă de la ora 7. Politicienii clujeni s-au înghesuit încă de la primele ore ale dimineții să își exercite dreptul constituțional.
Deputatul PNL Horea Uioreanu a votat în această dimineață la Liceul Gheorghe Șincai. "Am votat pentru schimbare. Cred că este nevoie la ora actuală de o schimbare. După 20 de ani de tranziție, cred că este nevoie și de altceva. Am încredere că cel pe care l-am votat va scoate România din criză, nu doar din cea politică, ci și din cea morală. Am votat și la referendum pentru reducerea numărului de parlamentari, dar împotriva parlamentului unicameral pentru că acesta nu este adecvat Europei. Din 2012-2014  Directiva de la Veneția va deveni Lege și toate țările europene vor trebui să treacă la Parlament bicameral. De ce să facem acum un pas înapoi pentru ca peste 3-4 ani să facem pasul înainte", a declarat Uioreanu la ieșirea de la urne. 
Senatorul PSD Alexandru Cordoș a votat și el în această dimineață la Grădinița 68 din cartierul Grigorescu. Acesta a declarat la ieșirea de la urne că a votat pentru restabilizarea valorilor. "Am votat pentru revenirea României la normalitate, restabilizarea valorilor în această țară. Am votat pentru referendum pentru rămânerea la două camere și cred că aceste lucruri ar trebui dezbătute în Parlament. Avem informații că circulă autobuze dinspre și înspre județul Cluj și au apărut și panouri false", a declarat Cordoș după ce a votat. 
Și președintele Consiliului Juețean Cluj, Alin Tișe a votat deja, la Școala Simion Bărnuțiu de pe Calea Dorobanților. "Am votat pentru reformarea statului și pentru reformarea clasei politice. Am votat pentru singurul președinte care în ultimii 20 de ani a dat clujenilor ceea ce merită, a desemnat un premier din Cluj. Am votat și pentru modernizarea țării și modernizarea județului Cluj. Am votat pentru binele clujenilor", a declarat Tișe la ieșirea de la urne. 
Premierul Emil Boc a fost prezent în această dimineață la Cluj și a votat încă de la primele ore ale dimineții la fosta școală 10 din cartierul Zorilor. "E o zi importantă pentru democrația României. Pe de o parte avem referendumul pentru modernizarea Parlamentului țării, iar pe de altă parte alegem un președinte care va creiona destinul țării pentru următorii cinci ani. În privința referendumului, el este o formă a democrației directe și este bine ca românii să vrea să-și spună punctul de vedere. Personal am votat pentru un Parlament de bun-simț, atât în pivința numărului cât și a structurii. Iar în privința președintelui am votat pentru un președinte care să fie capabil, în continuare, să redea România românilor și să lucreze în interesul public. Sper să facă și azi cât mai mulți români același lucru", a declarat premierul după ce și-a exercitat dreptul la vot. 
 
Președintele PSD Cluj, Valentin Cuibus a votat și el în această dimineață. "Am votat pentru schimbare, pentru liniștea românilor, deoarece nu putem fi într-o stare de scandal permanent. E păcat ca ROmânia să nu aibă relații diplomatice cu alte țări și de aceea am votat pentru ca aceste relații să se dezvolte. Am votat și pentru referendum, chiar dacă este o acțiune inutilă. Nu suntem de acord cu Parlamentul unicameral, deși propunerea aparține lui Mircea Geoană din 2005", a declarat Valentin Cuibus. 
 
Primarul Sorin Apostu a votat la Colegiul Tehnic de Transporturi la ora 11. "Am votat pentru continuarea proiectelor Clujului, pentru modernizarea statului român, proiect extraordinar de important ținând cont că votul nostru de azi, practic va schimba următorii 20 de ani", a declarat primarulul municipiului Cluj-Napoca la ieșirea de la urne.   
 
În jurul prânzului a votat și viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin. "Am votat pentru proiectele acestui municipiu. Este un moment foarte important pentru municipiul Cluj-Napoca. După un ciclu de cinci ani, clujenii au opțiunea de a decide viitorul nostru pentru următorii cinci ani. Săer că locuitorii Clujului vor vota rațional pe bază de argumente și realizări și că diseară vom putea sta liniștiți că municipiul nostru este pe mâini bune pentru următorii cinci ani. Atât votul pentru referendum, cât și cel pentru alegerile prezidențiale reprezintă pentru municipiul Cluj-Napoca o șansă", a declarat viceprimarul Moisin după ce și-a exercitat dreptul de vot. 
 
Senatorul PDL, Mihai Hărdău s-a prezentat în această dimineață la secția de la Școala Octavian Goga din cartierul Mănăștur. "Am votat pentru președintele meu, pentru un președinte puternic și pentru continuarea reformei. Am votat pentru Cluj și pentru parteneriatul cu Emil Boc. Am votat și pentru referendum. Chiar dacă sunt din sistem am convingerea că se poate lucra și cu mai puțini parlamentari", a declarat Hărdău la ieșirea de la urne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.