Un mecanic din Turda, în vârstă de 26 de ani, a fost zilele trecute protagonistul unei întâmplări desprinse dintr-un thriller: a fost urmărit pe şosea, blocat cu automobilul şi apoi înţepat într-o localitate vecină, cu un cuţit, de către trei tineri, fraţii soţiei sale cu care acesta e-n plin proces de divorţ. Bărbatul spune că a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului deoarece înţepătura, adâncă, a fost la câţiva milimetri de artera antebraţului şi incidentul l-ar fi putut costa viaţa. Din această cauză şi poliţia turdeană a luat cazul în serios şi-l cercetează prin intermediul serviciului criminalistic…

Cătălin e un băiat taciturn, mecanic de profesie la Turda, oraşul unde şi locuieşte. Mărturiseşte, în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj că în ziua de joi, 8 noiembrie, după ora 21.00 a avut o păţanie pe cinste cu cei trei cumnaţi – încă – ai săi, supăraţi deoarece divorţează de sora lor. Arată acesta, cătrănit: „Soţia mea e din Ciurila şi suntem împreună de şase ani, iar din căsătoria noastră a rezultat un băieţel ajuns acum la vârsta de patru ani. Pe tot parcursul căsătoriei noastre eu n-am înţeles niciodată ce vrea, căuta permanent prilej de scandal, numa` lua copilul şi pleca acasă, la părinţi.

Aşa că, după atâtea scene făcute, m-am plictisit şi am înaintat divorţ”. Povesteşte mai departe că în seara respectivă plecase de acasă, din cartierul Turda Nouă, cu gând să-şi viziteze un prieten când, brusc, s-a trezit urmărit – de aproape – de maşina cumnaţilor. Adaugă tânărul: „Au venit şi m-au blocat, unde parcasem, în faţa blocului acestuia. Înspăimântat, am găsit un loc minuscul între maşina lor şi un zid aşa că am ieşit din „ambuscadă” dar uşa lor, lăsată deschisă, mi-a avariat maşina pe partea stângă. Am pornit spre comuna Mihai Viteazu, cu ei după mine, ca să ajung la un prieten – şi am parcat în faţa casei lui. El ieşise în faţă, fiindcă-l sunasem pe traseu. Atunci, am ieşit, în sfârşit, la ei, crezând că nu vor îndrăzni ceva sub ochii prietenului meu – dar în secunda următoare Ciprian, cumnatul meu cel mai mic, în vârstă de 17 ani şi jumătate, mi-a înfipt cuţitul în antebraţ. A intervenit rapid şi prietenul meu, i-a tras pe ceilalţi în spate, moment de care am profitat şi m-am urcat din nou în maşină, pornind în viteză spre Turda. Dar nu văzusem că, până să fiu înjunghiat, aceştia-mi tăiaseră şi cauciucurile roţilor din spate, aşa că am parcurs tot drumul până acasă pe jante! Desigur, am făcut lucrul acesta de frică!”

Arată în continuare că, ajuns acasă, a sunat la numărul de urgenţă 112 iar poliţiştii au sosit degrabă la el, după care a doua zi s-a prezentat la locul înjunghierii sale şi criminalistica. Curând, bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii. Se întoarce la scurt timp cu un certificat în care legiştii i-au recomandat o săptămână de îngrijiri medicale. Adaugă tânărul, înainte de a părăsi sediul instituţiei clujene: „Până acum cumnaţii m-au tot şicanat – dar numai verbal – dar văd că mai nou au apelat şi la cuţit. De aceea am de gând să merg împotriva lor până la capăt – nu de alta, dar eu nu am avut niciodată nimic cu ei”!

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“La Secția 9 Poliție Rurală Turda este înregistrat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violente, amenințare și distrugere, fapte prevăzute de Codul penal. În cauză se efectuează cercetări pentru lămurirea tuturor aspectelor și luarea măsurilor legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Pompaş, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.