Fără prea multe explicații, unul din proiectele de pe ordinea de zi a ședinței legislativului clujean a fost respins prin opoziția consilierilor USL. Este vorba de un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind prelungirea termenului de locațiune/comodat/asociere a unor contracte, având ca obiect mai multe spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă. Aceste contracte au expirat la 30 iunie, potrivit referatului înaintat de aparatul Primăriei.

Consilierul PSD Claudia Anastase a explicat, foarte scurt, că unul din motivele pentru care nu a fost aprobat proiectul ţine de depăşirea termenelor pentru depunerea actelor prin care entităţile vizate de aceste prelungiri de contract îşi arată interesul în această privinţă. Referatul depus la proiectul de HCL arată că pe 23 mai Comisia mixtă pentru spaţii cu altă destinaţie din cadrul administraţiei locale clujene a decis amânarea deciziei de prelungire pentru patru imobile, din varii motive.

În cazul Asociaţiei Române de Prietenie cu Republica Chineză, problema a fost că nu au depus cererea de prelungire a termenului de locaţiune, iar Asociaţia Filantropică Medical Creştină Christiana a ridicat probleme în privinţa titularului din contractul de închiriere. De asemenea, SC Farcaş Parcul Distractiv SRL, societatea care administrează părculeţul de copii din Parcul Central „Simion Bărnuţiu” şi Institutul Cultural Român au fost incluse pe lista de amânări pe motiv de estetică şi, respectiv, nesemnarea contractului de închiriere.

Acte depuse cu întârziere

În 20 şi 27 iunie aceeaşi comisie constată că Asociaţia Română de Prietenie cu Republica Populară Chineză a depus solicitarea pe 28 mai, Asociaţia Christiana a depus acordul de întocmire a contractului de comodat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului Feleacului şi Clujului, dat fiind că aceasta din urmă a primit spaţiul printr-un HCL din 1998, SC Farcaş Parc Distractiv SRL a depus un memoriu tehnic pentru amenajarea zonei, iar ICR nu a mai semnat contractul. Pentru primele trei, contractele trebuiau prelungite până în 31 octombrie 2013, 30 iunie 2015, respectiv 31 decembrie 2013.

Ca urmare a refuzului consilierilor USL de a vota proiectul de hotărâre privitor la prelungirea acestor contracte, viceprimarul Anna Horvath a rugat insistent liderul de grup, pe Claudia Anastase, să motiveze decizia aceasta, pentru ca pe viitor eventualele deficienţe să fie remediate. Anastase a insistat că una dintre probleme este nerespectarea termenelor de depunere a actelor, însă colegul său, Ovidiu Chifor, a reclamat şi problemele estetice la parcul de distracţii administrat de Nicolae Farcaş în Parcul Central.

„Vă rog să îi explicaţi şefului vostru de la Bucureşti că o asociaţie parteneră cu investitorii care vin să construiască hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşeşti nu poate nici măcar să îşi prelungească un contract de închiriere la Cluj. Tocmai s-a întors din China, unde i-a asigurat pe partenerii noştri de tot sprijinul”, le-a spus primarul Emil Boc consilierilor USL. Acesta a declarat că va convoca o şedinţă de îndată, în care fiecare prelungire de contract să fie votată individual.

Insistenţe administrative

Radu Moisin, consilier local PDL, a declarat că nu este vina Asociaţiei de prietenie Româno-Chineză şi nici a Asociaţiei Christiana, care are o policlinică gratuită în Mănăştur, în spaţiul pentru care urma să fie prelungit contractul, că reprezentanţii USL au antipatii cu anumite societăţi. În plus, în legătură cu parcul de distracţii, Moisin a spus că pentru a îmbunătăţi situaţia contractul trebuie prelungit, pentru a da şansa lui Farcaş să facă modernizări. Acesta a spus că dacă societatea pleacă din parc, va rămâne un teren viran, aşa cum s-a întâmplat şi cu parcela din parcul de copii, care a revenit Consiliului Judeţean şi nu a mai fost niciodată amenajată.

Consilierii USL nu au dat însă şansa adoptării proiectelor de prelungire a contractelor nici măcar individual, pentru că la şedinţa de îndată convocată de Emil Boc imediat după încheierea celei ordinare nici măcar nu s-au prezentat, boicotând întregul vot. Consilierii UDMR şi PDL s-au manifestat dezamăgiţi încă o dată de situaţia creată şi au spus că vor reintroduce hotărârile pe ordinea de zi.

Liantul parteneriatului româno-chinez

Emil Boc s-a erijat într-un veritabil ambasador al relaţiei româno-chineze. Recent, a criticat vizita premierului în China, spunând că „nu a plecat cu niciun mandat, nu a venit cu niciun proiect. Pentru shopping nu trebuia să ia o aeronavă să meargă în China, se putea duce şi privat, cu Turkish Airlines”. Boc, în schimb, are realizări cu care se laudă. „Comisiile mixte de la Ministerul Economiei au lucrat şi pregătit investiţiile care sper să se concretizeze, inclusiv cea de la Tarniţa-Lăpuşteşti, care a fost unul dintre proiectele de bază pe care le-am stabilit, pe lista scurtă, în memorandumul dintre guvernele României şi Chinei”, a declarat Emil Boc într-o conferinţă de presă.

15 ani în slujba copiilor clujeni

Nicolae Farcaş se ocupă de parcul de distracţii din Parcul Central de mai bine de 15 ani. Într-un reportaj din Foaia Transilvană din 2011, acesta povesteşte că „În România, nu fabrică nimeni carusele. Ăla cu rachete este o sculă italiană, ăsta cu căluţi îi tot italian, iar pista de maşinuţe este nemţească. Da’ la noi, să vă spun ceva, ăsta-i sufletu’: căluţu. Apoi avioanele şi maşinuţele. Vedeţi dumneavoastră, de când cu criza asta mondială, o lovit în toţi, şi nu mai ştii ce să faci şi cum să faci. Da’ noi suntem unicu’ parc de felu’ ăsta în Cluj. Acu’, în iunie, mă duc pe-al treişpelea an de când fac asta aici. Aici eu întreţin, eu curăţ, eu repar, eu fac. Îs un fel de director onorific, şi-un administrator, ştiţi, că mă uit la parcu’ ăsta, ca la casa mea!”

 

 

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.