USL precizează într-o rectificare apărută în Monitorul Oficial că, faţă de cele declarate în 1 aprilie, a avut în 2012 venituri mai mari cu 1.883.729 de lei.

Cea mai mare sumă provine din donaţii din partea persoanelor fizice, 1.258.517 de lei, urmată de donaţiile din partea persoanelor juridice – 443.914 de lei.

În plus, Uniunea menţionează că a primit cu 123.000 de lei mai mult decât ce anunţase iniţial din „cotizaţii”, în condiţiile în care USL are statut de alianţă politică, iar cotizaţiile sunt specifice partidelor politice.

USL a obţinut suplimentar fonduri şi din donaţii confidenţiale, în cuantum de 58.273 de lei.

Cea mai importantă sumă care nu a fost declarată în termenul prevăzut de legea finanţării partidelor, respectiv 31 martie, a provenit de la ministrul pentru marile proiecte, Dan Şova. Social-democratul a donat USL în lunile noiembrie şi decembrie 240.700 de lei.

De asemenea, sume considerabile au donat USL şi oamenii de afaceri Virgil Mailat şi Emil Morariu, care au contribuit la bugetul Uniunii cu câte 100.000 de lei.

Cea mai mare sumă primită de la o societate comercială a fost de 97.239 de lei, din partea SC Proserv SA Hunedoara.

În total, USL a găsit de la momentul declarării situaţiei financiare pe anul trecut 54 de noi donaţii de la persoane fizice şi 15 donaţii de la persoane juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.