USL lider si la donatii electorale

Donaţiile primite de partide în campania pentru alegerile locale se ridică, potrivit datelor centralizate până în prezent, la peste 24,5 de miloane de lei, cei mai mulţi bani, respectiv peste 10,7 milioane de lei, revenind USL şi partidelor care alcătuiesc această alianţă politică.

Potrivit datelor făcute publice de Autoritatea Electorală Permanentă, USL a primit suma de 8.264.752 de lei, PSD – 1.087.158 lei, PNL – 986.643 lei, iar PC – 325.647 de lei. Au mai primit donaţii Alianţa de Centru Dreapta (41.175 de lei), Uniunea Social Liberală Cluj – PSD+PNL (63.000 de lei) şi Uniunea Social Liberală Maramureş (16.000 lei).

PDL a obţinut până la aceeaşi dată, din donaţii, suma de 6.944.157 lei, UNPR – 2.309.967 lei şi Partidul Poporului – Dan Diaconescu – 1.769.872 lei.

În conturile UDMR au intrat, de asemenea, donaţii în valoare de 1.510.599 lei, în cele ale Forumului Democrat al Germanilor din România suma de 402.474 lei, iar în cele ale Partidului Noua Generaţie – Creştin Democrat suma de 222.547 lei.

Au mai primit donaţii, în această perioadă, pentru alegerile locale, PRM (178.031 lei), Partidul Civic Maghiar (121.659 lei), Partidul Verde (66.500 lei), Uniunea Culturală a Comunităţilor de Rromi (46.500 lei), PNŢCD (46.450 lei), Partidul Prodemo (35.000 lei), PPPS (34.142 lei), Uniunea Culturală a Rutenilor din România (20.000 de lei), Partidul Popular Maghiar din Transilvania (16.603 lei), Partidul Uniunea Ecologistă din România (13.940 lei) şi Partida Romilor Pro-Europa (10.500 lei).

Cele mai mici sume provenite din donaţii au fost declarate de Uniunea Ucrainenilor din România (9.455 de lei), Uniunea Bulgară din Banat (3.000 de lei), Uniunea Sârbilor din România (1.000 lei), Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (990 lei), Asociaţia "Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România" (840 de lei), Partidul Ecologist Român (600 lei) şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (600 lei).

Din totalul donaţiilor primite de partidele politice, alianţele şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în valoare de 25.549.804 lei, cei mai mulţi bani, respectiv 21.062.989 lei, au fost donaţi de persoane fizice, restul de 3.486.814 lei fiind donaţii ale persoanelor juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.