Reprezentanţii USL nu vor participa la şedinţa în care preşedintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului, a anunţat, luni, copreşedintele Uniunii Victor Ponta.
"Vizavi de prezenţa domnului Băsescu în Parlament, nu vom participa la acest monolog al domniei sale. Este foarte clar că preşedintele, mai ales după întâlnirea de la Cotroceni, şi-a confirmat incapacitatea de a dialoga", a spus Ponta.
El a susţinut că preşedintele Traian Băsescu nu a răspuns "serios şi justificat" solicitărilor opoziţiei de a explica de ce se opune ideii de a crea o comisie tripartită anticriză între putere, opoziţie şi BNR, care să beneficieze de sprijinul politic pentru toate măsurile economice şi sociale necesare în perioada de criză.
"Nu ne-a răspuns absolut deloc – şi sperăm totuşi că raţiunea va învinge până la urmă – dar aşteptăm să spună foarte clar că renunţă la acest plan total greşit şi antiromânesc şi antinaţional de desfiinţarea a judeţelor. Nu ne-a răspuns, dar sperăm să ne răspundă în perioada următoare că putem avea o consultare pe tema alegerilor antgicipate, alegeri care să rezolve criza care se perpetuează din punct de vedere politic", a spus Ponta.
El a precizat că USL nu va participa la discursul preşedintelui Traian Băsescu nici în condiţiile în care discuţiile despre reorganizare au fost amânate.