ligia deac

Uniunea Salvați România a anunțat astăzi că a depus o cerere pentru crearea unei comisii speciale în Parlamentul României, pentru a o ancheta pe ministra educației Ligia Deca și pentru a afla dacă aceasta a „intervenit” și făcut mai ușoare subiectele de Bacalaureat, transmite Agerpress.

Acuzațiile pe care USR le aduce în vorbă au fost publicate prima dată într-o anchetă realizată de edupedu.ro, în care s-a dezvaluit că la solicitarea Ligiei Deca, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (instituția responsabilă de subiectele de Bacalaureat) ar fi primit profesori din exterior pentru a verifica subiectele cu o săptămână înainte de examen.

„O anchetă credibilă de presă a arătat că ministrul ar fi trimis <<emisari>> în Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie pentru a vedea subiectele secretizate, iar autorilor li s-ar fi cerut să-şi prezinte subiectele <<pentru verificare>> astfel încât <<situaţia de la evaluarea naţională să nu se mai întâmple>>. Este prima dată când unui ministru al Educaţiei i se aduc asemenea acuzaţii, de implicare directă şi de sabotaj în legătură cu examenul de Bacalaureat. Cei care trebuie să asigure integritatea, securitatea şi conformitatea subiectelor sunt acuzaţi că fac blaturi pentru a da bine în cifrele de la sfârşit de an şcolar. Cererea USR a fost depusă la Comisia pentru învăţământ din Senat, care urmează să o discute şi să o transmită Biroului Permanent al Camerei superioare a Parlamentului” a declarat USR printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.