Președintele USR, Dan Barna, a anunțat miercuri că partidul pe care îl conduce va ataca la Curtea Constituțională numirea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ și a lui George Dircă la Secția de Legislație, pe motiv că cei doi nu au întrunit numărul de voturi prevăzut de lege.

Atât Iordache, cât și Dircă, au fost numiți cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenți, pe când legea Consiliului Legislativ prevede majoritatea tuturor senatorilor și deputaților.

Juriștii consultați de G4Media.ro susțin că numirile au fost făcute corect, deoarece Constituția prevede majoritatea simplă pnetru astfel de decizii, nu majoritatea absolută, subliniind că legea de funcționare a Consiliului Legislativ conține o prevedere care nu este în acord cu legea fundamentală.

”Când o lege nu este în acord cu Constituția, legiuitorul trebuie să ia în calcul Constituția”

ARTICOLUL 76

  • (1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
  • (2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

Numirile lui Florin Iordache și a lui George Dircă la Consiliul Legislativ s-au făcut prin Hotărâre a Parlamentului.

Sursa: G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.