România are deja o anumită reputație în Europa datorită DNA și DIICOT. Nu întâmplător primul Parchet al UE este condus de un procuror din România.

L-am întrebat pe europarlamentrul Nicolae Ștefănuță dacă consideră că este oportună înființarea unui asemenea parchet, direcția pentru investigarea infracțiunilor de mediu în România sau dacă se profilează a fi înființat așa ceva la nivelul Uniunii Europene. Am înțeles că subiectul înființării unei asemenea direcții în România este de interes pentru Parlamentul European și se discută în comisiile de specialitate și despre asta la fel cum se discută despre infracțiunile de mediu. Însă, de la discuții și până la fapte drumul pare a fi lung și anevoios iar în tot acest timp ritmul încet al activității europarlamentarilor din România nu poate fi decât în detrimentul faunei și florei, a biodiversității atât de la noi din țară cât și de altundeva. De ce? E simplu! Deoarece în cazul infracțiunilor de mediu, daca se stabilește un asemenea parchet la nivel european, statele nu vor mai avea suveranitate în ceea ce privește anchetarea/investigarea/cercetarea infracțiunilor și a inculpaților. Spre exemplu, în cazul uciderii ursului Arthur, dacă ar exista acum un asemenea parchet, indiferent de cine este inculpat, organizatorii de la Ojdula, Ministrul Mediului, alt cetățean din alt stat fie Austria, fie Lichtenstein, toți aceștia sunt cercetați de o instituție europeană conform dreptului european. Însă avem un drept de mediu european? Avem câteva directive. Totuși, aceste directive ar trebui corelate cu materia dreptului penal și a procedurii penale. Or la nivel european nu există nici cod de drept penal nici cod de procedură penală valabile pentru toate cele 28 de state. Fiecare stat are propriile sale coduri. Aici se ridică problema conform cărei legi este cercetat/inculpat/condamnat autorul infracțiunii.

Tot conform dreptului european știm că dacă o clauză din dreptul european este mai favorabilă condamnatului, atunci va fi aplicată aceasta fără a fi aplicată norma de drept național. Spre exemplu, dacă pentru braconj, unei persoane de cetățenie austrică, conform dreptului din Austria, i s-ar aplica pedeapsa, închisorii, amenzii și suspendarea/anularea permisului de vânător doar, însă conform dreptului din România este  pasibilă de închisoare iar conform dreptului european este pasibilă de închisoare cu suspendare și amendă, se ridică întrebarea cărui drept i se supune partea inculpată? În cazul de față în mod evident dreptului european. Totuși, dacă o asemenea personă ar continua să comită asemenea infracțiuni de mediu, se ridică problema dacă dreptul european, fiind mai favorabil condamnatului, a fost el și eficient? Iată așadar o serie de probleme la care Nicolae Ștefănuță nu a știut să răspundă și s-a limitat doar la problema competențelor instituțiilor de anchetă/cercetare. În mod evident dacă se discută de respectarea acetui Europeean Green Deal, ar trebui să se discute și de existența și forma forței coercitive care intervine acolo unde nu este respectat acest Green Deal. Care ar fi fundamentul juridic în baza căruia această forță coercitivă poate interveni și mai ales cărei instanță de judecată este deferit cel care devine inculpat într-o asemenea speță.

Citește materialul complet despre ”Protecția mediului în România” în ediția printată a Ziarului Gazeta de Cluj

Citește și: Protecția mediului în România, între pragmatism și idealism. Interviu cu Europarlamentarul Nicu Ștefănuța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here