Autoritatea de Sănătate Publică va demara din data de 24 noiembrie o campanie de vaccinare HPV a fetelor din clasa a IV-a pentru prevenirea cancerului de col uterin. Campania face parte din Programul Naţional de Oncologie şi vaccinarea va fi efectuată de personalul medical din cadrul instituţiilor de învăţământ. În cadrul acestei campanii vor fi administrate trei doze de vaccin, prima în săptămâna 24 – 28 noiembrie, a doua în săptămâna 12 – 16 ianuarie 2009, iar cea de-a treia în săptămâna 19 – 23 mai 2009. În perioada 19 – 21 noiembrie 2008 vor fi organizate la nivelul fiecărei şcoli şedinţe cu părinţii pentru a li se oferi detalii despre campanie. Părinţii au dreptul de a exprima în scris refuzul vaccinării. În mediul rural, vaccinarea va fi făcută de către medicii de familie din comuna respectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.