Vaccinarea anti-Covid-19 a început și în România de câteva zile, primele persoane beneficiare fiind cadre medicale voluntare. Sarcina organizării vaccinării a fost încredințată Guvernului României, care prin Hotărârea nr. 1031 din 27.11.2020 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1171 din 03.12.2020, Partea I) a elaborat Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România.

“O serie de aspecte legate de vaccinare trebuie evidențiate. În primul rând, trebuie precizat faptul că vaccinarea este una gratuită și facultativă. Persoanele care vor dori să participe la imunizare vor trebui să completeze un formular on-line, să își facă o programare telefonic sau să ia legătura cu medicul de familie”, afirmă Delia Ioniță, avocat Iordăchescu & Asociații.
Av. Delia Ioniță

Modalitatea de grupare și prioritizare a populației la administrarea vaccinului

Având în vedere disponibilitatea destul de redusă a stocului de vaccin anti-Covid-19 și cererea ridicată, prin strategia de vaccinare s-a hotărât ca vaccinarea populației să se facă etapizat, pe grupe ale populației stabilite în mod echitabil. Pentru stabilirea priorităților grupelor populației au fost avute în vedere mai multe criterii: principiile de etică și echitate socială, criteriile epidemiologice (avute în vedere pentru distribuirea prioritară a vaccinului la nivelul regiunilor în care numărul de cazuri este mai ridicat, pentru limitarea răspândirii virusului), criterii medicale (riscul de infecție și de evoluție severă respectiv deces, transmisibilitatea) și protejarea activităților esențiale, care asigură organizarea și funcționarea societății în această perioadă de criză.
Împărțirea pe grupe se face așadar astfel: prima grupă este formată din lucrătorii din domeniul sănătății și din cel social (atât din sistemul public cât și din cel privat). În această grupă intră personalul din spitale și unități ambulatorii, cel din sistemul de medicină de urgență, personalul din medicina primară, precum și cel din laboratoare, farmacii, servicii stomatologice, medicii rezidenți, elevii și studenții cu profil medical, paramedicii și alți voluntari, personalul de îngrijire, cel din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și direcțiilor de sănătate publică, personalul din unități sanitare ale ministerelor și din centrele de dializă și transfuzii, precum și persoanele care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu.
Grupa a doua este formată din populația care prezintă risc ridicat în cazul contactării virusului (adulții cu vârsta peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă), precum și persoanele care desfășoară activități în domenii esențiale (personalul instituțiilor statului – Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora). Din această categorie mai fac parte și persoanele aflate în domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești, dar și personalul din sectorul economic vital (procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază; uzine de apă, epurare, transport, distribuție apă; centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric, gaze, combustibili lichizi și solizi, medicamente și materiale sanitare; transport de persoane și mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale; comunicații). În această categorie este inclus și personalul din unitățile de învățământ și creșe, personalul poștal și din servicii de curierat, personalul cultelor religioase, cel din mass-media și cel din domeniul salubrității și deșeurilor.

În fine, a treia grupă este formată din populația adultă și minoră, în funcție de evoluția epidemiologică și de caracteristicile vaccinurilor aprobate. La finalul acestei activități de vaccinare se dorește obținerea imunității colective, estimată la aproximativ 70% din totalul populației.

Stabilirea grupelor de vaccinare a fost atent analizată, astfel încât să fie în concordanță cu documentele emise de Organizația Mondială a Sănătății și de ECDC (European Centre for Disease Prevention), în urma consultărilor cu 19 țări europene, precum și în urma analizei situației existente în România. În plus, având în vedere problemele întâmpinate la momentul actual, referitoare la disponibilitatea redusă și cererea mare de doze de vaccin, este esențială împărțirea populației în această modalitate, pentru protejarea cu prioritate a personalului indispensabil luptei împotriva virusului și a persoanelor aflate în categoria de risc.
Cu toate că se poate pune problema discriminării unor segmente ale populației prin stabilirea unei ordini în care va fi administrat vaccinul anti-Covid-19, totuși, o asemenea afirmație nu ar putea sta în picioare. Astfel, Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire. Prin derogare însă, în caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii, se pot lua măsuri care derogă de la obligațiile prevăzute de Convenție, în măsura strictă în care situația o impune. Așadar, având în vedere că este imposibil ca toate persoanele doritoare să primească vaccinul anti-Covid-19 în același timp, s-a stabilit că etapizarea echitabilă a populației este cea mai eficace metodă de imunizare a populației în această modalitate.

Desfășurarea programului de vaccinare și programarea persoanelor interesate

Vaccinarea va avea loc în centre de vaccinare, în strategie fiind stabilită deschiderea a aproximativ 900 de centre la nivel național. De asemenea, vor fi înființate echipe mobile pentru persoanele care nu se vor putea deplasa la centre. Totodată, vaccinurile vor putea fi puse la dispoziția populației și prin intermediul medicului de familie și al unor centre de vaccinare drive-through.

“După cum am precizat anterior, programarea persoanelor pentru vaccinare va fi posibilă prin completarea unui formular on-line, telefonic sau cu ajutorul medicului de familie. Privitor la prima modalitate, trebuie specificat că a fost creată o platformă informatică care permite persoanelor doritoare programarea la vaccinare. Înscrierile au început de luni, 28 decembrie 2020, însă deocamdată au acces doar persoanele incluse în prima grupă de vaccinare, urmând ca accesul să fie acordat și persoanelor din celelalte grupe la o dată ulterioară. Platforma poate fi găsită prin accesarea linkului http://programare.vaccinare-covid.gov.ro/. Cu ajutorul contului creat, persoanele înregistrate vor putea avea acces la informații precum centrul de vaccinare la care trebuie să se prezinte, data administrării primei doze, dar și data administrării celei de-a doua doze, care va trebui să aibă loc la un interval de aproximativ o lună de la prima administrare.” continuă Delia Ioniță, avocat Iordăchescu & Asociații.

Informarea asupra posibilelor reacții adverse

O fișă de raportare specifică vaccinării împotriva Covid-19 și un ghid cu întrebări și răspunsuri pentru pacienți este în curs de elaborare. În acest mod, persoanele interesate vor avea acces la informații privitoare la modalitatea de raportare a posibilelor reacții adverse apărute după administrarea vaccinului. Informațiile pot fi găsite atât pe website-ul ANMDMR, la secțiunea de raportare reacții adverse, dar și în cadrul campaniilor de informare. Raportarea reacțiilor adverse se va putea face în sistem electronic, în baza numărului de pe adeverința de vaccinare. De asemenea, orice medic care depistează un caz de reacții adverse este obligat să îl raporteze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.