Consilierii judeţeni clujeni supun la vot mâine scoaterea din domeniul privat al judeţului Cluj a Bazei de producţie Valea Drăganului, aflată în administrarea Regiei Autonome a Drumurilor Judeţene (RADJ) Cluj. În urma unei sentinţe judecătoreşti, terenul pe care este construită baza de producţie trebuie redat reclamanţilor Spătaru Zamfir Victor şi Spătaru Maria.
Aceştia au revendicat terenul în anul 2006, iar acum Consiliul Judeţean este obligat să retrocedeze acest spaţiu reclamanţilor, liber de orice construcţie. Directorul RADJ Cluj, Eugen Cadar, a declarat că retrocedarea acestui teren nu reprezintă nicio pierdere pentru instituţia pe care o conduce. „Baza de producţie Valea Drăganului a fost folosită ca şi staţie de betoane. De aproximativ cinci ani, noi nu am mai folosit nimic din ceea ce era acolo. Utilitatea bazei a fost în urmă cu 15 – 20 de ani, când s-a construit drumul din zonă şi se folosea într-adevăr staţia de betoane. Acum ni s-a impus să degajăm spaţiul, astfel încât să îl înapoiem proprietarilor liber de orice construcţie. Ne-am conformat şi s-a semnat deja un proces verbal prin care aceştia au luat la cunoştinţă faptul că terenul a fost degajat” a declarat Eugen Cadar.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.