Valeriu Gheorghiță

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a anunțat vineri seară, la B1TV că „situaţia e cât se poate de serioasă” și România ar putea avea la mijlocul lunii octombrie o medie săptămânală de 17.000 de cazuri pe zi, cu vârfuri care pot ajunge chiar și la 20.000 de cazuri zilnic.

„Suntem pe o creştere exponenţială, peste 700 pacienţi la ATI, 60 de decese raportate zilnic. Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare sau pentru că par discriminatorii. Nu sunt măsuri discriminatorii, sunt măsuri care dau posibilitatea celor care vor să se vaccineze să-şi continue viaţa socială, într-un anumit interval în care situaţia epidemiologică nu este bună. Se aplica în localităţile unde rata de infectare este de peste 3 la mie”, a declarat, vineri seară, la B1 TV, Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunțat că specialiştii au reevaluat predicţiile privind evoluția COVID în România, în această toamnă.

„Anunţam o predicţie pentru 15 septembrie de aproximativ 2.500 de cazuri zilnic, media pe ultimele 7 zile. Am avut 2.700 aproape. Deci mai mult decât predicţia noastră, ca medie pe ultimele 7 zile, că au fost vârfuri cu aproape 4.500 de cazuri. S-a reevaluat această predicţie pentru următoarele 4 săptămâni, până la 15 octombrie, şi situaţia e cât se poate de serioasă.

Ne aşteptăm ca la 1 octombrie să ajungem la un număr mediu de cazuri la 7 zile de aproape 7.000, dar cu vârfuri şi de 10.000 pe zi, iar la 15 octombrie am putea să depăşim 17.000 pe zi, media la 7 zile, ceea ce înseamnă o situaţie evident mult mai gravă – vârfuri de 20.000 de cazuri. Cam acestea sunt predicţiile”, a spus medicul.

Certificatul verde, obligatoriu de luni, unde rata de infectare sare de 3 la mie Certificatul verde digital a devenit oficial obligatoriu în toate zonele unde rata de infectare depășește 3 cazuri la mia de locuitori.

Guvernul a aprobat vineri, 17 septembrie, propunerea făcută joi de Comitetul pentru Situații de Urgență ca certificatul care atestă vaccinarea, testarea ori trecerea prin boală să le fie cerut românilor pentru a putea avea acces la nunți, botezuri, la meciuri, în sălile de sport, în cinematografe și restaurante.

„Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani”, se arată în HG adoptată vineri.

Certificatul verde digital atestă dacă o persoană este vaccinată împotriva COVID-19, dacă are un test negativ sau dacă a trecut prin boală. El este folosit de la 1 iulie pentru călătoriile în interiorul UE, iar pe 30 august, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care creează cadrul legal pentru a putea fi folosit și în plan intern.

Conform ultimului bilanț al autorităților, vineri au fost confirmate 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au murit 73 de persoane infectate, în vreme ce la ATI, numărul pacienților internați a crescut cu 21, la 762.
Sursa: libertatea.ro

Citește și: Dan Dunca, prietenul fostului șef DGIPI Virgil Ardelean, vrea două blocuri în Borhanci, o zonă interzisă imobiliarilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.