Vanessa Youness, iubita fostului șef al Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din Ministerul de Interne, clujeanul Gelu Olteanu, a încercat să lichideze o firmă de construcții fără să plătească obligațiile către Direcția Județeană a Finanțelor Publice Cluj. Pentru 83.000 de lei, Finanțele clujene au dat-o în judecată pe Youness și, la final, au câștigat procesul. Vanessa Youness este o persoană controversată fiind implicată în mai multe dosare de trafic de influență și trafic de droguri.
În urmă cu peste 10 ani, Vanessa Youness a deschis în Cluj Napoca o firmă de construcții. Însă, afacerile nu i-au mers prea bine, așa că a decis dizolvarea firmei. Dacă în 2012, firma avea o cifră de afaceri de peste un milion de lei, suma declarată a scăzut simțitor, până în 2018 când cifra de afaceri a fost zero. Coincidența face ca, la scurt timp, ea și iubitul ei, Gelu Oltean, fostul șef al DGIPI, au fost arestați într-un dosar de trafic de droguri. În firma respectivă, în perioada 2009 – 2010, Youness a fost asociat cu Andrei Lisinchi, un gălățean care atunci era supranumit ”cel mai tânăr milionar din România”. Ulterior, odată cu apariția unor insolvențe în afacerile lui a pierdut această titulatură.
În 2021, Vanessa Youness a decis dizolvarea firmei Youness SRL fără numirea unui lichidator, chiar dacă firma avea o serie de datorii.
”1. Dizolvarea, lichidarea și radierea concomitenta a firmei YOUNESS – S.R.L., fără numire lichidator, conform prevederilor art. 235 din Legea nr. 31/1990, privind societățile, republicată. 2. Depunerea actelor la Registrul Comerțului Cluj pentru publicare și menționare”, arată o notă publicată anul trecut în Monitorul Oficial al României.
Însă, DGFP Cluj a ”mirosit” că închiderea firmei în acest fel înseamnă, de fapt, o modalitate de a nu mai plăti obligațiile datorate de societate statului în valoare de 83.000 lei.
Pentru că ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ nu își mai putea recupera banii dacă firma se dizolva, a fost deschis un proces.
Inițial, la Tribunalul Comercial Cluj DGFP Cluj a pierdut primul termen deoarece instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege deoarece reclamanta (DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ) nu a făcut dovada calităţii de creditor a societăţii.
”Chiar şi în condiţiile în care s-ar reține interesul reclamantei, decurgând din calitatea sa de subiect de drept fiscal, aceasta nu a făcut dovada că asociatul unic, în frauda creditorilor, a abuzat de caracterul limitat al răspunderii sale şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii, dispunând de bunurile societăţii, deşi cunoştea ori trebuia să cunoască împrejurarea că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să îşi execute obligaţiile. Pentru aceste motive, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada creanței pe care o pretinde împotriva pârâtelor şi a împrejurării că hotărârea de dizolvare i-a produs un prejudiciu, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată”, se arată în motivarea Tribunalului Comercial Cluj.
Însă, inspectorii de la Finanțele clujene au contestat verdictul și au arătat că pe seama firmei au fost emise mai multe acte de executare silită care nu au fost contestate. Pe seama firmei au fost emise somaţia nr. 15245/27.08.2019 şi titlul executoriu nr. 14769/27.08.2019 pentru suma de 64.774 lei, comunicate debitoarei prin poştă cu confirmare de primire, plic neridicat de către aceasta conform menţiunilor de pe confirmarea de primire.
Youness a vrut să-și dizolve firma fără să își plătească datoriile
În opinia Finanțelor clujene, ”dizolvarea urmată de lichidare poate deveni operaţională şi poate produce efecte numai dacă este însoţită de stingerea pasivului, soluţie rezonabilă, menită să asigure protecţia creditorilor. Aceste aspecte sunt, în esenţă, avute în vedere şi de Oficiul Registrului Comerţului, care enumeră printre documentele necesare pentru dizolvare şi lichidare şi dovada acordului creditorilor privind stingerea pasivului sau regularizarea lui. Stingerea pasivului reprezintă o măsură prioritară, anterioară sau cel mult concomitentă dizolvării, tocmai pentru a se evita dizolvările arbitrale sau abuzive din partea asociaţilor în frauda creditorilor lor. Prin urmare, consideră că opţiunea asociatului unic al societăţii Youness SRL de a dizolva societatea este criticabilă atâta timp cât persoana juridică menţionată înregistrează datorii faţă de bugetul de stat, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea de dizolvare declară că nu are datorii restante sau creditori neplătiţi. Se creează, astfel, pericolul prejudicierii bugetului de stat, îngreunându-se considerabil posibilitatea recuperării creanţelor fiscale. În cazul în care se va dovedi că scopul urmărit de către asociatul unic este sustragerea de la plata către bugetul de stat a creanţelor fiscale datorate de societatea Youness S.R.L. solicită obligarea asociatului unic Youness Amal Vanessa la plata către bugetul general consolidat al statului a creanţelor fiscale restante”, se arată în contestația depusă de Finanțele clujene.
În concordanță cu opinia celor de la Finanțe, Curtea de Apel Cluj a a reținut că, mai mult, sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unicului asociat şi administrator, adică Youness Amal Vanessa. Ea a omis ”în mod culpabil existența unor creanțe bugetare restante în sarcina societății-pârâte. Această omisiune reprezintă fapta ilicită din structura răspunderii incidente. Unicul asociat şi administrator este vinovat în mod direct de această omisiune, având în vedere că avea sau trebuia să aibă cunoștință de existența acestor obligații fiscale, deoarece i-au fost comunicate, în mod legal, somațiile și titlurile executorii depuse la dosar.
În realitate, unicul asociat şi administrator Youness Amal Vanessa s-a folosit într-o manieră abuzivă de procedura simplificată reglementată de dispoziţiile art. 235 alin. 1 teza finală din Legea nr. 31/1990, aplicând o procedură simplificată de dizolvare şi lichidare, însă cu sacrificarea intenţionată a intereselor creditorilor ale căror creanţe au fost cu desăvârşire ignorate prin hotărârea de dizolvare (f. 10 dosar prima instanţă).
De asemenea, prejudiciul este pe deplin dovedit, constând în imposibilitatea recuperării creanțelor fiscale datorate bugetului de stat în ipoteza dizolvării societății în temeiul art. 235 din Legea nr. 31/1990, procedură urmată de radierea societăţii din evidenţele registrului comerţului. Nu în ultimul rând, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a unicului asociat și prejudiciul produs creditorului bugetar este demonstrat, imposibilitatea recuperării creanțelor fiscale ulterior dizolvării şi lichidării fiind o consecință directă a neîndeplinirii obligației de stingere a pasivului societăţii de către unicul asociat, anterior deciziei de dizolvare”, se arată în motivarea Curții de Apel Cluj care dă câștig de cauză celor de la DGFP Cluj.
Trafic de influență în dosarul Microsoft
Anul acesta, Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o la trei ani de închisoare cu executare pe Vanessa Youness pentru trafic de influenţă.
Ea a fost acuzată de procurori că a luat 700.000 de euro de la Dinu Pescariu pentru a-l convinge pe Emil Boc să prelungească, pe vremea când era premier, contractele Microsoft. Legătura dintre ea și primarul Municipiului Cluj Napoca a fost că erau vecini de bloc în București. Ea a susținut în acest dosar că procurorii au pus-o să scrie după dictare un denunț împotriva lui Emil Boc și că sutele de mii de euro pe care aceasta i-a primit în cont ar fi un aport de capital într-o afacere.
Trafic de droguri cu fostul șef DGPI
În luna decembrie 2019, DIICOT – ST Brașov șoca o țară întreagă după ce a descins la clinica administrată de Vanessa Youness și Gelu Oltean, ex-șeful Doi Ș-un Sfert, de unde au ridicat substanțe cu efecte psihoactive, despre care se susține că sunt interzise pe teritoriul României. Anchetatorii au descoperit afacerile cuplului cu ceaiuri cu ayahuasca, ședințe de tip șaman, organizate cu complicitatea lui Thomas Lishman, fost agent MI 6. Cei trei încasau sute de euro/persoană pentru experiențe tămăduitoare și inedite prin intermediul acestor droguri. Preț de câteva luni, cei trei au fost arestați preventiv, ulterior măsurile preventive transformându-se în control judiciar. În primăvara anului 2020, Oltean, Youness și Lishman au fost trimiși în judecată pentru grup infracțional și trafic de droguri.
Abia anul acesta, după doi ani de stat în procedura de cameră preliminară, dosarul de trafic de droguri a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.