„ROMÂNIA – o contribuție decisivă la apărarea Ucrainei.

Chiar dacă România nu avea o diplomație care să își asume proiecte proactive, ci doar reactive, când se vor desecretiza dosarele războiului, se va vedea că a fost unul dintre contributorii esențiali pentru apărarea statului vecin. Cum altfel putem interpreta faptul că ministrul apărării român a primit decorația „Vladislav cel Înțelept”, clasa a III-a, la fel ca Ursula von der Leyen, în timp ce omologul său din Polonia a fost decorat cu clasa a V-a, alături de diverse ONG-uri, deși Polonia a anunțat ajutoare de miliarde de euro și a găzduit milioane de ucraineni pe teritoriul său? Aceasta este o măsură a importanței României pentru apărarea Ucrainei.

Sigur, în România nu a existat niciun entuziasm, dar în străinătate subiectul a avut o audiență mai mare. La noi, nimeni nu m-a felicitat, însă miniștrii apărării din Europa au fost sensibili la acest gest și mulți m-au sunat imediat. Pentru mine, a fost un pașaport pentru demisie, dar este clar că Zelenski nu mi-a acordat această medalie pentru că sunt înalt, deștept și cu mustață, ci pentru că România a fost solidară.

Noi nu am făcut comerț cu Ucraina, așa cum au făcut alții, ci am ajutat cu tot ce aveam atunci. Chiar dacă nu voi înțelege niciodată rațiunile așa-zis strategice care au dus la neanunțarea sprijinului, sunt mândru de ceea ce a făcut țara mea și armata română pentru un vecin aflat în mare pericol. Atunci am înțeles că influența rușilor în unele zone ale administrației centrale nu este nesemnificativă și că trecutul istoric încă ne urmărește.” a declarat Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării pentru Gazeta de Cluj

România a fost unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei în războiul cu Rusia, însă, paradoxal, nu a avut un loc la masa deciziilor europene privind viitorul acestui conflict. Mai grav, conform fostului ministru al Apărării Vasile Dîncu, autoritățile de la București au ascuns populației informații esențiale despre costurile implicării României în acest efort.

O declarație explozivă a fostului ministru al Apărării Vasile Dîncu, făcută în cadrul unei emisiuni Euronews România realizate la Bruxelles, ridică serioase semne de întrebare asupra politicii de comunicare a statului român în raport cu propriul popor. Alături de europarlamentarul Daniel Buda (PNL), Dîncu a recunoscut că România a avut o „comunicare deficitară” cu partenerii occidentali privind ajutorul acordat Ucrainei, dar a admis că acest lucru s-a datorat intenției deliberate de a nu dezvălui anumite informații publicului.

Ajutor masiv, dar fără transparență

„România a avut și are cea mai mare contribuție la susținerea Ucrainei dintre toate țările Europei de Est. Contribuția este imensă. Dar nici nu putea fi altfel, din moment ce existau informații care nu puteau fi făcute publice”, a declarat Dîncu.

Aceste afirmații chestionează serios nivelul real al angajamentului financiar al României în sprijinul Ucrainei. Cât a costat în realitate contribuția noastră? Câte miliarde de euro au fost alocații directe sau indirecte? Nimeni nu poate spune cu exactitate, deoarece statul român a ales să ascundă aceste detalii de ochii propriilor cetățeni.

Comunicare defectuoasă chiar și cu partenerii occidentali

Un exemplu concret de lipsă de comunicare eficientă a fost oferit tot de Dîncu, care a relatat un episod stupefiant petrecut la Pentagon: „Ca ministru al Apărării am fost chemat la Pentagon și întrebat de ce România nu a trecut încă la implementarea anumitor măsuri asumate. „Dar noi deja implementăm asta de trei luni”, le-am spus. Ei habar n-aveau.” a declarat Vasile Dîncu în aceeași emisiune.

Dacă până și oficialii americani nu aveau acces la aceste informații, este evident că guvernul român a dus o politică extrem de restrictivă în ceea ce privește divulgarea detaliilor despre implicarea ți costurile acesteia. Această atitudine ridică mari semne de întrebare privind transparența decizională și responsabilitatea față de contribuabili.

Un efort uriaș, dar ignorat la nivel european

Paradoxal, în ciuda efortului financiar considerabil, România nu a fost invitată la discuțiile esențiale despre viitorul Ucrainei. Deși am fost una dintre țările care au contribuit cel mai mult la efortul logistic și umanitar, deciziile mari s-au luat la Berlin, Paris și Washington, fără participarea Bucureștiului.

Această marginalizare confirmă statutul de „executant tăcut” pe care România pare să și-l fi asumat în politica externă. Statul român a urmat orbește linia UE și a SUA, fără a cere un loc real la masa negocierilor.

Datoriile uriașe care apasă pe generațiile viitoare

Una dintre marile necunoscute rămâne impactul economic al acestui angajament. Din 2021 încoace, România a înregistrat un deficit bugetar exploziv, alimentat de cheltuielile cu pandemia și războiul. Guvernul a acoperit aceste costuri printr-o politică împrumut agresivă, care începând din septembrie 2024 va face ca statul român să supraviețuiască exclusiv pe baza de noi împrumuturi.

Astfel, factura războiului nu este doar una geopolitică, ci și una economică dezastruoasă, care va apăsa pe umerii copiilor și nepoților noștri.

O politică de sacrificiu fără beneficii clare

România a ales să susțină Ucraina fără rezerve, dar într-un mod netransparent, fără ca cetățenii să fie informați despre costurile reale. Mai mult, în loc să obțină un statut privilegiat la nivel european, a fost exclusă de la negocierile mari.

Asta ridică o întrebare fundamentală: cui servește această politică? Cetățenilor români, cu siguranță, nu. Statul român pare să fi urmat directivele Bruxelles-ului și Washington-ului fără a pune în balanță interesul național, aruncându-și propria populație într-o criză economică de proporții.

Rămâne de văzut dacă această strategie va continua sau dacă, într-un final, autoritățile vor avea curajul să recunoască adevărul cost al deciziilor lor.

Citește și: Șpagă cu programare, cum se trece RAR-ul cu metode neconvenționale

1 COMENTARIU

  1. Ce abureli! Hotărîți-vă!
    1 Ori armata rusă e pleaznă de n-a putut ocupa Ucraiiina, cu trei de i, ce avea o armată praf din toate punctele de vedere și o majoritate de cetățeni fie neutri fie pro-Rusia,
    2 Ori armata rusă e tare de tremură chiloții pe armatele OTAN (nu le mai înșir) plus China ce are ceva ținuturi ocupate de URSS.
    Oricare-ar fi alegerea nu se potrivește DELOC cu poveștile ce ni le serviți.
    Partea din România, că română nu pot să-i zic, a furat în cîrdăție cu partea din Ucraiiina de ne-au rupt, sub acoperrea extrordinciului, extramorocarului, ajutor militar ce-a salvat structura vecină, că țară nu-i și nici popor, de la ce?, de la TEATRUL DE RĂZBOI, teatru ce-a început chiar după ce s-a terminat TEATRUL COVID.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.