Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat, că ziua de 9 mai 2022 nu va fi o zi în care va escalada violența în războiul din Ucraina.

Din contră, în opinia șefului Apărării Naționale, Vladimir Putin va încerca să adopte „liniștea și calmul învingătorului detașat”. Mai mult, ministrul Vasile Dîncu a precizat că președintele Federației Ruse nu va încerca să ne surprindă, pentru că „nu este interesat de ceea ce credem noi”.

„9 mai 2022 nu va însemna nicio ecaladare a conflictului din Ucraina, va fi doar o etapă de capitalizare simbolică.

Chiar dacă mulți oficiali occidentali au speculat că se va declara război și mobilizare, Ziua Victoriei, așa cum o văd rușii, nu poate veni cu un Putin care își arată neputința în fața așa-zișilor „naziști” și care cere un război al întregului popor. Ar fi o „celebrare” a insuccesului operațiunii speciale. Din contră, va folosi ziua de 9 mai pentru consolidarea unui narativ al victoriei. Va căuta o regie de genul celei inventate de Hitlter, prin care o victorie mică poate deveni, prin asocierea cu un mare eveniment istoric, o victorie mare asupra „nazismului”. Acest procedeu propagandistic și publicitar poate veni să întărească narațiunile trecute, aduse de ziua de 9 mai. Cred că nu va escalada violența. Din contră, (n.r. – Putin) va încerca să arate liniștea și calmul învingătorului detașat.

Se poate să arate imagini din Mariupol sau să defileze cu imagini ale unor coloane de prizonieri și asta va fi de ajuns pentru mentalul unei societăți frustrate și alienate, așa cum este societatea rusă de acum. Pot să arate soldați ruși îmbrățișați pe stradă de bătrâni nostalgici sau imagini cu soldați ruși care dau flori femeilor pe stradă. Putin va continua să falsifice istoria și să spună că URSS-ul singur a învins nazismul, sugerând că azi nazismul este deja prezent peste tot și că globalismul și progresismul sunt expresii nu prea îndepărtate. Dacă nouă ni se pare absurd, este doar părerea noastră. Putin nu este interesat de ceea ce credem noi, cutia lui de rezonanță este societatea rusă și ea reacționează la aceste idei perfect, deoarece a crescut cu ele și îi folosesc foarte bine justificării lipsurilor, sărăciei și izolării. Probabil, Putin va valorifica și faptul că nu este încă total izolat pe scena internațională, deoarece țări precum China, India, state africane sau chiar Ungaria se opun în diferite grade embargoului total.

Putin nu va încerca să ne surprindă, pentru că nu este interesat de ceea ce credem noi. Știți de ce? El a încercat, încă de la începutul războiului, să se arate ca marele luptător împotriva civilizației occidentale, euroatlantice, un fel de apărător al tradiției și celor rămași cu mintea în urma istoriei. Masa aia lungă la care îi primește pe liderii vestici este simbolul refuzului progresului și evoluției civilizației ruse. Dacă ne uităm în sondaje, chiar îi iese acest lucru, dar condamnă Rusia la un viitor incert”, a declarat Vasile Dîncu.

Sursa:  Bugetul.ro

Citește și: Dezvăluiri șocante despre laboratoarele americane aflate în afara SUA: scrisori infectate cu antrax, 20 de militari morți,  cazuri suspecte de pneumonie

1 COMENTARIU

  1. Bietul sociolog!!!!Du-te acasa si mai dormi putin ca esti depasit rau sau DEZINFORMAT.Apropo vezi mai scade pensiile militare tu si cu gasca de demagogi….si mareste-le la MAGISTRATI..la aia pensionari..mai ales.Dupa acest INDIVID toata tara va trebui sa muncim sa platim salarii si pensii la magistrati!!–vezi ultimul proiect de lege unde pt. imbolnaviri acestia iau 15000 euro de la stat moca, iar pt deces 50.000 euro…..SA VA FIE RUSINE DEMISIA PE LOC!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.