Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a anunţat, marţi, că „americanii au venit”, el precizând că peste 100 de soldaţi americani, specialişti, se află deja în ţara noastră pentru a pregăti încartiruirea acestor militari, urmând să sosească ulterior şi restul trupelor.
”În acest moment, americanii au sosit, ca să spun aşa, ca un fel de titlu pe care dumneavoastră îl daţi întotdeauna. Au venit deja pentru pregătiri, peste 100 de soldaţi americani, specialişti, care pregătesc această încartiruire”, a spus ministrul, precizând că au sosit şi în alte ţări, precum Polonia.
Ministrul Apărării a dat asigurări că suntem pregătiţi din perspectivă logistică, pentru sosirea acestor soldaţi americani. ”Nu va dura mult până vor veni şi restul trupelor”, a mai spus Vasile Dîncu, precizând că vor informa asupra detaliilor şi a locurilor unde vor fi încartiruiţi.
Vasile Dîncu a mai precizat că nu este un singur loc unde aceşti soldaţi americani vor sta, în România. Un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunţat săptămâna trecută că Statele Unite urmează să trimită 2.000 de militari în Polonia şi Germania, ”în zilele următoare”, iar aproximativ 1.000 de militari americani staţionaţi în prezent în Germania urmează să fie desfăşuraţi în România.
Citește și: Ambulanță SMURD implicată într-un accident în centrul orașului
Doamne fereste???? Siiii ce daca au venit??? DEMISIA TA PE LOC DUPA CE TI-AI BATUT JOC DE REZERVISTII ARMATEI ROMANE carora le-ai taiat pensiile!! chemati armate straine si FACETI TITLU DE GLORIE din asta..??SA VA FIE RUSINE dupa ce a-ti terminat propria armata!! De fapt strainii probabil au venit sa va consolideze voua functiile la ce TENSIUNI a-ti creat in randul militarilor si politistilor….AFARAAA!!/….