Premierul României, Marcel Ciolacu, însoțit de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și de Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a ajuns la Cluj-Napoca în cursul după-amiezii de vineri, în drum spre Târgu Mureș și Harghita, unde urma să participe la conferințele județene ale filialelor partidului. Senatorul PSD Vasile Dîncu se afla și el în avionul delegației PSD care a sosit la Cluj și a primit o veste nu prea bună.
Se pare că prezența sa în poziție eligibilă pe lista comună a PSD-PNL la europarlamentare numai este chiar atât de sigură. Asta deși poziția îi era garantată de chiar organizația din fieful lui Frindeanu, PSD filiala Timiș.
Se pare că greșelile pentru care a fost demis din funcția de ministru al Apărării, îl ajung din urmă și președintele Klaus Iohannis nu îl vrea pe lista comună.
Acest lucru i-ar fi fost explicat lui Vasile Dîncu de către cei trei lideri ai PSD cu care a călătorit.
În octombrie 2022, pe ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu l-a luat gura pe dinainte și din calitate de expert strateg la revista Prisma, a declarat că războiul din Ucraina ar trebui să se termine în urma unor negocieri.
La scurt timp, președintele Iohannis a ieșit în public și l-a trimis pe Dîncu să mai citească presa.
”În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc prețul de sânge în acest război. Și trebuie să acceptăm ideea cu toții că doar Ucraina va decide când, cum și ce negociază. Această poziție este poziția noastră oficială, e poziția oficială a UE. Probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei pentru a afla aceste poziții”, i-a replicat Iohannis.
Sursa: ziardecluj.ro