Șeful Biroului Teritorial Bistrița-Năsăud din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), procurorul Vasile Sârb, si-a schimbat declarațiile ințiale, în cazul dosarului de trafic și exploatare de minori deschis în urma unor percheziții efectuate, în ianuarie 2021, de procurorii DIICOT din cadrul Biroului Teritorial Bistriţa–Năsăud, în urma cărora trei tineri au fost arestați preventiv timp de șase luni.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Biroului Teritorial Bistriţa–Năsăud împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița-Năsăud au efectuat, la data de 26 ianuarie 2021, un număr de 10 percheziții domiciliare, pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Mureș și Bihor, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, în perioada iulie 2020 – ianuarie 2021. În comunicatul de presă emis de DIICOT Bistrița-Năsăud, se arată că suspecții au ademenit 3 persoane minore și alte 3 persoane majore pe care le-au obligat să practice prostituția. Suspecții le asigurau victimelor locuințe, pe raza municipiilor Bistrița, Oradea și Târgu Mureș, în care desfășurau activități ilegale, se ocupau de transportul acestora în diverse locații și își însușeau o parte din sumele de bani încasate. În urma perchezițiilor domiciliare, s-au găsit 69.000 de lei și 880 de euro, 800 de litri de alcool și 450 de pachete de țigări de contrabandă, dar și mai multe telefoane mobile și autoturisme, iar 13 persoane au fost audiate. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 13 persoane.
Cazul a fost preluat de șeful Biroului teritorial Bistriţa-Năsăud al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), procurorul Vasile Sârb, care inițial, în 27 ianuarie 2021, a afirmat că lăsarea inculpaților în libertate „prezintă pericol pentru ordinea și liniștea publică pe baza evaluării gravității faptelor reținute în sarcina inculpaților, constat că privarea de libertate a inculpaților este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări în procesul penal”. Acesta a atras atenția și asupra impactului pe care îl au faptele inculpaților asupra societății, dar și asupra moralității în ceea ce privește viața sexuală a minorilor: „se încalcă în mod flagrant moralitatea, decența care trebuie respectată privind activitatea sexuală, precum și cele privind dezvoltarea conștiinței sociale referitor la vârsta sexuală a minorilor”. Vasile Sârb cataloghează faptele inculpaților ca fiind o infracțiune contra libertății psihice care afectează dezvoltarea mentală a victimelor: „aduce atingere gravă dezvoltării psihice a persoanei vătămate, fiind în primul rând o infracțiune contra libertății psihice. Atât timp cât inculpații încălcat libertatea psihică a persoanelor vătămate, privându-le pe acesta de posibilitatea de a dirija singure acțiunile”. De asemenea, șeful Biroului Teritorial DIICOT Bistrița-Năsăud a afirmat că persoanele cu vârsta peste 18 ani au datoria să „vegheze la buna creștere a minorilor” fără să țină cont de apartenența socială a acestora, concluzionând că inculpații nu numai că nu au luat măsuri pentru a apăra minorii, ba chiar au săvârșit infracțiuni împotriva persoanelor vătămate.
În urma deciziei, a fost luată măsura de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.01.2021 şi până la data de 25.02.2021, inclusiv, a inculpaţilor: CF, RIT şi BRC, iar pentru inculpatele NDD și VIL au fost luate măsurile de arest la domiciliu, respectiv punere sub control judiciar. Măsurile de arestare preventivă pentru inculpații CF, RIT și BRC, respectiv arest la domiciliu pentru inculpata NDD, au fost prelungite în fiecare lună în ciuda contestațiilor depuse, până în 13 iulie 2021, când același procuror, după șase luni în care și-a susținut declarațiile inițiale, potrivit cărora inculpații sunt un pericol pentru societate și că măsura arestării preventive este una necesară, a decis să-i pună sub control judiciar și să-i lase în libertate, motivând că nu se mai impune menținerea măsurilor de arest preventiv, respectiv arest la domiciliu, luate împotriva inculpaților: „Analizând împrejurările cauzei, stadiul cercetărilor, conduita inculpaților pe timpul arestului la domiciliu, respectiv faptul că aceștia s-au prezentat la chemarea organelor judiciare și au respectat obligațiile impuse apreciem că scopul măsurii preventive poate fi realizat și prin luarea față de inculpați a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.”. Cu alte cuvinte, procurorul Vasile Sârb nu a reușit să finalizeze rechizitoriul în cele 180 de zile prevăzute în articolul 236, din Codul de Procedură Penală și a fost nevoit să ceară instanței modificarea stării de arest cu control judiciar pentru că altfel instanța i-ar fi pus în libertate pe inculpați.
Solutia pe scurt:
„În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală admite cererea formulată de de DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud în dosarul nr. 53D/P/2020 ca fiind întemeiată şi în consecinţă: – dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii C.F., R.I.T., B.R.C., N.D.D., prin Încheierea penală nr. 74/2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 05.05.2021, prin care s-au admis contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva Încheierii penale nr. 32/CC/21.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 613/112/2021, respectiv prin Încheierea penală nr. 6/CC/27.01.2021 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud (în cazul inc. N.D.D.) pronunţată în dosar nr. 140/112/2021, şi ulterior prelungită, ultima dată prin Încheierea penală nr. 55/CC/28.06.2021 a Tribunalul Bistriţa–Năsăud pronunţată în dosar nr. 1099/112/2021, respectiv prin Încheierea penală nr. 54/CC/22.06.2021 a Tribunalul Bistriţa–Năsăud pronunţată în dosar nr. 1076/112/2021, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 211 Cod procedură penală, pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Conform art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpaţii vor respecta următoarele obligaţii: a) – să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi; b) – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv: la IPJ Bistriţa-Năsăud – Biroul Supravegheri Judiciare sau Poliţia …, în cazul inculpatului R.I.T., IPJ Mureş – Biroul Supravegheri Judiciare sau Poliţia …, în cazul inculpaţilor B.R.C. şi C.F. şi IPJ Mureş – Biroul Supravegheri Judiciare sau Poliţia …, în cazul inculpatei N.D.D., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori vor fi chemaţi. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală inculpaţii vor respecta pe durata controlului judiciar şi următoarele obligaţii: – inculpatul R.I.T., să nu părăsească limita teritorială a judeţului Bistriţa-Năsăud decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; – inculpatul B.R.C., să nu părăsească limita teritorială a judeţului Mureş, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; – inculpata N.D.D., să nu părăsească limita teritorială a judeţului Mureş, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; – inculpatul C.F., să nu părăsească limita teritorială a judeţului Mureş, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; – să nu ia legătura şi să nu comunice în niciun fel (direct sau indirect) între ei, precum şi cu inculpata V.I.L., cu persoanele vătămate … şi cu martorii …, cu excepţia martorei C.A. cu care inculpatul C.F. poate lua legătura pe durata măsurii. – să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; În baza art. 215 alin. 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii şi a obligaţiilor care le revin pe durata măsurii, se poate înlocui controlul judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor stabilite în sarcina acestora pe durata controlului judiciar revine: IPJ Bistriţa-Năsăud – Biroul Supravegheri Judiciare şi Poliţiei …, în cazul inculpatului R.I.T., IPJ Mureş – Biroul Supravegheri Judiciare şi Poliţiei …, în cazul inculpaţilor C.F. şi B.R.C., IPJ Mureş – Biroul de Supravegheri Judiciare şi Poliţia …, în cazul inculpatei N.D.D. Dispune, conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală comunicarea prezentei încheieri organelor şi instituţiilor menţionate în acest text lege. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 14.07.2021.”
Citește și: Vechimea necesară pentru a intra în DNA respectiv DIICOT scade de la 10 ani la 7 ani.