Rar mi se întâmplă ca intrând într-o sală cu tablouri expuse să spun din prima secundă fără a mă mai gandi sau analiza “îmi place”. Mi s-a întâmplat luni, 23 mai, 2016, ora 18:00, la vernisajul expoziţiei Verei Dan, în sala fostului cinematograf 23 August de pe strada Horea. Culoarea, sau culorile au fost ce mi-a creat din primul moment starea de plăcere, de confort intelectual.

Culorile Verei Dan sunt dominate de crem cu alb, şi mici intervenţii de roşu uşor şi culori mai închise folosite considerabil mai puţin în plan secundar. Formele lucrărilor sunt aproape clasice, doar că sunt tulburate de întreruperi intenţionate şi care parcă nu dau voie formei iniţiale să se desfăşoare până la sfârşit. Este o gândire care parcă te invită să dai tu finalitate la ceea ce artista a început.

“Ce parere ai, tu, privitorule ? Termină tu ideea”, este întrebarea care parcă artista ţi-o pune mereu. Tematica lucrărilor Verei Dan sunt la prima vedere trăsnite sau, să zicem, comice. În foarte scurt timp realizezi că este de fapt un comic cu un zâmbet trist. Uneori o tristeţe aproape melancolică.

În tabloul  “Cu-cu-ri-gu boieri mari”artista ne avertizează că dincolo de personajele îmbrăcate la patru ace, cu cravate pe cămaşi de un alb imaculat, se află cocoşul care ne avertizează că nu trebuie să sărim peste cal, pentru că suntem vulnerabili, suntem oameni, iar noi oamenii suntem muritori.

Iar în “Justiţiarii” balanţa, ca simbol al imparţialităţii, prezentată în tabloul Verei Dan printr-o furculiţă cu o bucată de ceva comestibil înfiptă în ea, toate acestea în mâna personajului principal, este pericolul care ne paşte atunci când ni se toarnă în cap idei maligne, când noi oamenii ne lăsăm îndohtrinaţi. Fără nici un dubiu, pictura Verei Dan nu este una trăsnită ci este o artă de un umor trist. Este o operă de artă care avertizează.

Expoziţia Verei Dan, deschisă în urmatoarele 4 zile, merită să fie văzută. Vera Dan este clujeancă autentică. Nascută, crescută şi educată în şcoala clujeană. Ea este a noastră, a tuturor clujenilor.

Prof. Emil Aluaş

Preşedinte-Fondator

Fundaţia  PRO  WEST

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.