Proprietarii terenului fostului ștrand Municipal au câștigat procesul cu Primăria Cluj-Napoca. Curtea de Apel din Timișoara a decis că parcela să devină construibilă, deși în planul urbanistic general apare ca zonă verde. Inițial, Tribunalul Timișoara dăduse dreptate municipalității. Unul dintre motivele pentru care s-a pierdut procesul a fost că terenul nu a fost inclus în registrul spațiilor verzi, conform media9.ro.
De ce s-a judecat la Timișoara? Pentru că acolo este înregistrată compania care a intentat procesul. Unita Turism Holding este și deținătoarea hotelului Belvedere din Cluj.
Astăzi, în ședința comisiei de urbanism a Primăriei, arhitectul șef Daniel Pop le-a cerut urbanismului care îl consiliază o opinie despre unitatea teritorială de referință în care ar trebui încadrată parcela de circa 8.000 de metri pătrați, pentru a deveni construibilă. Urbanismul prezent la ședință a înclinat spre zcp et – adică zonă centrală protejată/activități economice cu caracter terțiar. La fel este UTR-ul de la Radisson Blu, fostul hotel Sport. Teoretic, arhitectul șef va putea acum să elibereze un certificat de urbanism și să indice beneficiarului că trebuie să se supună limitărilor zcp et din regulamentul local de urbanism.
Asta înseamnă că Unita va putea ridica acolo un hotel, asta pare varianta cea mai la îndemână. Sigur, deținătorii clădirii Radisson Blu pot cumpăra terenul, ca să nu aibă concurență la 50 de metri distanță. Probabil deja își fac calculele.
O evaluare sumară ne arată că, potrivit indicatorilor urbanistici ai zonei, se va putea edifica acolo cel puțin o clădire de șase etaje. Sigur, oportunitatea va fi stabilită de Primărie, care poate interveni și ajuta în procesul de avizare/autorizare.
Sursa ziardecluj.ro
Se vede de la o poștă, fără a ști cine-i în spatele Unita, că pute a gheșeft!
Ce urmează, retrocedări de terenuri dintre blocuri? Chirie pe amprenta blocurilor? Lăsați, lăsați, cu „dacă ar fi al părinților/bunicilor tăi și-a fost naționalizat”, că nu ține. Toate s-au făcut după o lege, dreaptă sau nedreaptă, după cum azi se fac exproprieri că vrei că nu vrei. Ce, s-ar opri construcția metroului, dacă treaba ar fi adevărată și nu-i fântână fără fund de bani, că eu nu vreau să le vînd?
Daniel Pop e raspunsul
arhitectul șef Daniel Pop = un excroc cunoscut.
A distrus si str Brancusi prin blocurile construite treptat, pas-pas, pe spagi .
Sa l condamnam, clujeni !!!!