Deși inițial vaccinul Pfizer împotriva virusului COVID-19 avea o eficiență de peste 95%, asigurând protecția prin prevenirea cazurilor grave de infectare și spitalizare, autoritățile din Israel au emis un comunicat prin care au anunțat că eficiența serului a scăzut la 64% privind prevenirea răspândirii bolii, fapt cauzat de numărul crescut de infectări cu mutația Delta a SARS-COV-2, cea mai transmisibilă dintre tulpini. Aceasta ar putea fi și o repercusiune a relaxării măsurilor impuse.

Ministerul Sănătății din Israel transmite în schimb că, deși eficiența vaccinului Pfizer a scăzut cu 31%, serul încă oferă o protecție de 93% în cazul dezvoltării unor simptome grave. Guvernul Israelului a refuzat să comenteze aceste informații, însă a asigurat populația că Pfizer poate neutraliza toate mutațiile SARS-COV-2, inclusiv Delta.

În urma apariției noilor tulpini ale virusului, reprezentanţii Pfizer, Moderna și Novavax iau în calcul necesitatea introducerii celei de-a treia doze a vaccinului, Stéphane Bancel, CEO Moderna, declarând că „Ar trebui și ar fi mai bine să venim cu o nouă doză cu două luni mai devreme, decât cu două luni prea târziu”.


Citește și: A crescut numărul infectaților cu covid la Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.