Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, nu are veşti prea bune pentru românii care nu s-au vaccinat împotriva Covid-19 şi care, în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus, ar putea fi afectaţi de anumite restricţii aflate pe masa de lucru a oficialilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
În cadrul unui interviu acordat jurnaliştilor de la Antena 3, Ioana Mihăilă a descris cum ar putea arăta următoarele luni. Observaţiile acesteia vin în contextul în care şi în România a crescut numărul cazurilor noi de Covid-19.
Aşa cum s-a procedat mereu în astfel de situaţii, autorităţile sanitare vor impune anumite restricţii. Cei mai afectaţi vor fi cei care nu s-au vaccinat până în prezent împotriva bolii generate de Sars-Cov-2.
De cealaltă parte, vor fi scutiţi de restricţii cei care au fost vaccinaţi cu două doze. Astfel, cea care conduce Ministerul Sănătăţii speră că va creşte numărul celor imunizaţi.
Relaxare doar pentru cei vaccinaţi
„Restricţiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate. În rest, atât timp cât cifrele de incidenţă sunt optimiste şi arată că încă ne menţinem la numere reduse, măsurile de relaxare pentru persoanele vaccinate pot să continue.
Dar dacă se impun restricţii, vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate. În acest moment este în lucru noua hotărâre a CNSU şi veţi vedea când ea va fi publicată cum vom merge mai departe începând cu luna august.
Dar în principiu, măsurile, fie că sunt de restricţie, fie că sunt de relaxare, vor fi luate în funcţie de incidenţă, în funcţie de cifre. Ulterior, urmează să reglementăm măsuri specifice legate de existenţa sau nu a vaccinului pentru persoanele care vor fi obiectul reglementării”, a subliniat Ioana Mihăilă, care s-a referit şi la situaţie elevilor care revin în bănci la 13 septembrie.
CNSU va lua curând o decizie-cheie
Firesc, apare întrebarea referitoare la numărul de restricţii din localităţile în care rata de vaccinare a fost mai mică. Vor fi mai multe sau mai puţine decât în zonele în care rata de vaccinare a fost mai mare?
„Haideţi să aşteptăm hotărârea CNSU, pentru că este încă o variantă de lucru şi după aceea vom şti exact la ce să ne aşteptăm. În momentul acesta, dacă suntem vaccinaţi putem face două lucruri. Unul este să ne vedem mai departe de concediu şi de viaţa personală şi să ne relaxăm de-a binelea, pentru că suntem obosiţi după un an şi jumătate de pandemie.
Şi al doilea este să vorbim de un prieten care este nevaccinat, sau cu un părinte şi să îl îndemnăm să se vaccineze arătându-i exemplul personal”, a completat Ioana Mihăilă pentru Antena3.
Sursa: evz.ro
Citește și: Valul 4 al pandemiei imposibil de evitat: „Nu avem niciun vaccin care să fie 100% protectiv”